Să scuturăm praful din noi pentru a intra lumina lui Cristos

de pr. Ioan Balan

Praful nu ne place nicicând. Este uimitor să observi cât de repede se prăfuiesc hainele şi obiectele! Nimănui nu-i place o haină prăfuită.

Elevul îşi scutură mâinile de praful cretei după ce a rezolvat exerciţiul la tablă. Muncitorul de pe şantier îşi spală praful şi molozul de pe palmele bătătorite. Gospodina aspiră cât se poate de des casa îndepărtând praful de pe obiectele mute. Bibliotecile sunt mereu ţinta preferată a prafului; atâtea cărţi zac plângând, aşteptând deschiderea spre luminare şi înţelepciune. Maşini speciale trec în zilele călduroase de vară pe străzile urbei pentru a strânge praful de pe şosele.

Avem alergie la praf. În mod fizic, strănutăm necontrolat la cel mai mic semn al prezenţei prafului. Nu ne dorim praful, dar îl facem praf pe celălalt de fiecare dată când ne nemulţumeşte. Când ne supărăm, trântim oameni şi transformăm în praf şi pulbere relaţiile noastre, alegându-se doar praful de timpul investit în ceilalţi.

Ne prăfuim deliberat conştiinţa cu multe gânduri negre, cuvinte de ocară şi fapte de nepomenit, care cu siguranţă nu sunt în sintonie cu iubirea pentru Dumnezeu şi pentru oameni, aruncându-le tuturor praf în ochi, înşelându-i cu pasiune şi înşelându-ne că suntem mulţumiţi, trăind doar cu iluzia prafului că suntem fericiţi.

Mai grav este că praful se aşază pe oameni şi pe inimile lor. Acest praf special este mult mai dăunător sufletului decât pulberea provenită din fărâmiţarea naturală a scoarţei terestre. Da, praful nu cunoaşte limbajul oamenilor, dar negreşit se lasă purtat de vânt în cele mai bizare locuri; îl poţi observa pretutindeni cu ochiul liber - nu ai nevoie nici de ochelari şi nici de lupă pentru a-l zări - şi apoi nu lipseşte nici de pe oameni. Avem atâta praf adunat în noi, încât greu ne mai putem înţelege unul cu celălalt.

Atunci când praful ne-a acoperit sufletul, orbim în credinţă; orbecăim sufleteşte sub praful propriilor trăiri, neputând să respirăm aerul lui Dumnezeu. Doar îngenunchind cu smerenie în podeaua pământului ne vom putea recunoaşte prea prăfuiţi de păcat, de egoism şi ură, de nelinişti şi frici, de lene şi zgârcenie, de mânie şi indiferenţă; abia atunci vom reuşi să îndepărtăm adevărata crustă masivă a firelor de praf pentru a lăsa lumina lui Cristos să pătrundă în noi! Abia atunci vom fi cu adevărat curaţi şi îi vom vedea pe ceilalţi curaţi cum sunt!