• A. (judeţul Neamţ). "La începutul lunii decembrie, am găsit pe masa mamei, printre cutiile cu medicamente, o scrisoare care vă este adresată. Mama, chiar dacă a plecat la Domnul, cu siguranţă s-ar bucura să-i fie publicate rândurile pe care le-a aşternut pe hârtie cu atâta dragoste. Toată suferinţa ei a împletit-o cu rugăciune, răbdare şi credinţă. Ne-am fi dorit să-i putem lua noi toată greutatea bolii şi s-o împărţim frăţeşte aşa cum ea ne împărţea odinioară bucata de pâine..."
Am citit conţinutul bogat al ambelor scrisori. Astfel de mesaje ne încurajează şi ne dau forţă pentru a lucra şi cu mai multă dăruire. Trebuie să fiţi mândri de mama dv. Ea nu numai că v-a educat bine, dar v-a şi transmis o credinţă puternică. Acela care dă sens oricărei suferinţe, boli, ba chiar şi morţii, dă un răspuns pozitiv credinţei sale. În documentul Salvifici doloris, Ed. "Presa Bună", 2023, p. 40, găsim scris: "Dacă un om devine părtaş la suferinţa lui Cristos, aceasta se întâmplă pentru că Isus Cristos şi-a deschis suferinţa către om, fiindcă el însuşi, în suferinţa lui răscumpărătoare, a devenit, într-un anume sens, părtaş la toate suferinţele omeneşti. Omul, descoperind prin credinţă suferinţa mântuitoare a lui Cristos, descoperă în ea propriile suferinţe, le regăseşte, prin credinţă, îmbogăţite cu un nou conţinut şi cu o nouă semnificaţie. Această descoperire l-a determinat pe Sfântul Paul să scrie cuvinte deosebit de puternice în Scrisoarea către Galateni: «Am fost răstignit împreună cu Cristos. Aşadar, nu mai trăiesc eu, ci Cristos trăieşte în mine. Şi ceea ce trăiesc acum în trup, trăiesc prin credinţa în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit şi s-a dat pentru mine» (Gal 2,19-20). Redăm şi pentru cititorii revistei mesajul emoţionant scris de mama dv. pe patul de suferinţă: "De mai bine de doi ani boala a devenit «preocuparea» mea zilnică. Universul meu se rezumă la pereţii salonului 6 de la etajul întâi. În tot acest timp am colindat mai multe spitale, cu mici pauze, când mi s-a permis să fiu externată. La patul meu de spital pot spune că este un pelerinaj continuu. În fiecare zi vine cineva din familie. Dar mai presus de toate, în mod regulat, vine şi părintele pentru ca eu să pot primi sfintele sacramente. Aştept mereu să vină părintele, dar cea mai nerăbdătoare sunt la începutul fiecărei luni pentru că ştiu că îmi aduce revista «Lumina creştinului». Aşa s-a întâmplat şi în luna decembrie. Eram aşa de nerăbdătoare, încât am început să o răsfoiesc de faţă cu Sfinţia Sa, chit că l-am lăsat cu ochii în soare. Nu mai aveam răbdare. Dar părintele a avut, şi-i mulţumesc! I-am spus părintelui că prima dată citesc rubrica În dialog cu cititorii, şi aceasta de mai bine de trei ani de când nu mai apar fotografii pe coperta din spate a revistei. Acesta este contextul în care părintele m-a încurajat să vă scriu. Chiar dacă îmi tremură mâna, sper să desluşiţi mesajul meu. Aş vrea, în primul rând, să vă adresez un cuvânt de mulţumire şi recunoştinţă. Mă gândesc la întregul colectiv de redacţie care, stând în faţa ecranelor şi muncind pentru tipărirea ei, poate nu conştientizează cât de valoroasă este pentru noi. De-aţi şti cât de repede şi uşor trece timpul când pot citi revista! Parcă nu mă mai doare nimic! Uit de toate durerile! Chiar dacă nu vă mulţumeşte nimeni în mod direct, să ştiţi că munca dv. nu este în van. Ea aduce rod în inimile noastre. În al doilea rând, mă rog ca toţi bolnavii să aibă parte de persoane dragi care să se intereseze de ei aşa cum sunt membrii familiei mele. Ce dar minunat este o familie unită! Eram o familie unită, dar de când sunt la pat, s-au sudat şi mai tare legăturile dintre membrii ei. Suntem şi mai apropiaţi! Din momentul apariţiei bolii am învăţat să mergem împreună după stilul lui Dumnezeu care este apropiere, compasiune şi duioşie. Şi nu în ultimul rând, v-aş ruga, ca această rubrică În dialog cu cititorii să apără în revistă în fiecare lună. Bineînţeles, dacă se poate! Şi pentru că nu ştiu să umblu pe noile mijloace de comunicare, nu s-ar putea să apară fotografii de la diferite evenimente pe coperta revistei? Vă rog să-mi iertaţi îndrăzneala. Cu siguranţă dv. ştiţi cum e cel mai bine. Vă doresc mult zel în activitate, sănătate că-i mai bună decât toate şi nu uit să mă rog pentru reuşita activităţii dv. Am scris mult, dar aşa e când ai timp şi cauţi să te legi de orice ca să-l poţi umple". (Cecilia)
