de pr. Iosif Antili
Ne apropiem cu paşi decisivi de sfârşitul anului calendaristic. În această perioadă a anului, Biserica ne propune la Sfintele Liturghii o serie de texte ce evocă venirea Domnului. E vorba despre pasaje biblice cu caracter apocaliptic. O atmosferă de tensiune, de aşteptare caracterizează acest timp liturgic. Dar ce anume aşteptăm?
În percepţia comună, textele apocaliptice anunţă sfârşitul iminent al lumii. De-a lungul istoriei, mulţi oameni au fost tentaţi să caute indicii cu privire la data exactă a sfârşitului lumii. Demersul lor este eronat, iar ipotezele lor sunt lipsite de orice credibilitate, de vreme ce Domnul însuşi spune: "Cât despre ziua şi ceasul acela, nu ştie nimeni, nici îngerii în cer, nici Fiul, ci doar Tatăl." (Mc 13,32).
De fapt, în aceste pasaje biblice, Isus foloseşte limbajul apocaliptic, în vogă în vremurile sale. Iată un text ilustrativ din Luca 21,25: "Vor fi semne în soare, în lună şi în stele, iar pe pământ popoarele vor fi îngrozite, năucite de vuietul mării şi al valurilor". Limbajul lui Marcu este şi mai izbitor: "În zilele acelea, după acea nenorocire, soarele se va întuneca, iar luna nu-şi va mai da strălucirea ei; stelele vor cădea de pe cer, iar puterile cerului se vor zgudui." (Mc 13,24-25). Astfel de imagini, corelate cu ştirile despre dezastrele ce se petrec în diferitele colţuri ale planetei, ar putea induce ideea că sfârşitul lumii este foarte aproape. Dar aceste imagini biblice au nevoie de interpretare.
Ce reprezintă, de fapt, soarele, luna şi stelele? Ele constituie universul vizibil, adică lumea percepută de noi ca fiind neschimbătoare, de nezdruncinat. În plus, în antichitate, corpurile cereşti erau divinizate.
Ei bine, când spune că puterile cerului se vor clătina, Isus nu anunţă un cataclism cosmic. A spune că aceste corpuri cereşti îşi vor pierde strălucirea echivalează cu a anunţa prăbuşirea lumii vechi profund corupte de păcat şi sfârşitul idolatriei pe care lumea veche se fondează. Să ne gândim, de exemplu, la uimitoarea forţă a Imperiului Roman, construit pe o ideologie politeistă. Acest imperiu, ce a dominat lumea timp de secole, părea atotputernic, de neclintit, dar nu a rămas aşa. Orice putere umană, orice ideologie şi orice idolatrie sunt destinate distrugerii.
Anunţând prăbuşirea aştrilor de pe cer, Domnul vesteşte sfârşitul unei lumi profund ostile creştinismului şi naşterea unei lumi noi. Adepţii lumii vechi se înspăimântă la vederea semnelor sfârşitului: "Oamenilor li se va tăia răsuflarea de groază în aşteptarea celor care vor veni în lume, căci puterile cerurilor vor fi zguduite" (Lc 21,26). Dar pentru aleşii Domnului, semnele sfârşitului lumii vechi sunt o binecuvântată veste: "Şi atunci îl vor vedea pe Fiul Omului venind pe un nor cu putere şi cu mare glorie. Când vor începe să se întâmple acestea, întăriţi-vă şi ridicaţi-vă capul, pentru că se apropie eliberarea voastră!" (Lc 21,27-28).
Trăind în timpul dintre prima şi a doua venire a lui Isus, este important să conştientizăm faptul că în lume se desfăşoară o mare bătălie, o luptă între bine şi rău. Lumea noastră pare să traverseze un şir interminabil de crize, iar aceasta îi conduce pe mulţi la viziune fatalistă. Ei zic: nimic nu se va schimba niciodată. Ei bine, creştinul autentic este un om care crede într-o variantă mai bună, mai frumoasă, mai nobilă a lumii. Iar forţa transformării lumii în bine este în mâinile lui Dumnezeu. Iar noi suntem chemaţi să fim protagoniştii acestei uimitoare transformări.
