de pr. Cristian Chinez
Tinerii din zilele noastre visează să ajungă persoane de succes. Iar căile care li se deschid înainte sunt, vrând-nevrând, doar două: cea statală (mai nou continentală) şi cea particulară (a întreprinzătorilor). Altfel spus, să decidă soarta altora, din funcţii publice şi oficiale, sau să folosească toate în interes personal, prin mijloace comerciale. Ceva mai modestă este şi posibilitatea de a fi acaparat de unul sau celălalt sector ca instrument de producţie. Fie şi intelectuală.
Există însă şi un al treilea sector, mai puţin promovat sau jinduit. Poate că e prea mult să fie numit al treilea sistem. Este vorba de tot ceea ce ţine de voluntariat, non-profit, fundaţii şi aşa mai departe. Toate în sens de filantropie sau susţinere social-economică a celor mai dezavantajaţi. Sau de exaltare a unor valori superioare. Dar se pare că pentru aşa ceva îţi trebuie vocaţie. Sau o motivaţie foarte înaltă. Şi dorinţă de implicare. Căci stând o viaţă "în banca ta", fără să-ţi asumi riscuri, poate că nu eşuezi, dar nici nu ai cum să te împlineşti.
Dincolo de toate acestea, contează şi micile-mari satisfacţii: intelectuale, spirituale, emoţionale şi poate mai puţin materiale. Iar dimensiunea creştină nu poate fi ignorată. Dimpotrivă. Căci adevăratele modele pentru această a treia cale le găsim în rândul sfinţilor. Iar motivarea cristică este încoronarea: "Mie mi-aţi făcut".
