Interviu cu pr. Bartolomeu Blaj, realizat de pr. Florin-Petru Sescu
Aşa cum v-am obişnuit, continuăm şirul de interviuri la 25 de ani de existenţă a Centrului Misionar Diecezan, aflând de această dată mai multe amănunte despre Ecuador. Interlocutorul nostru este pr. Bartolomeu Blaj, unul dintre primii misionari care a ajuns în această zonă de misiune.
- Cine este părintele Bartolomeu Blaj?
Un simplu slujitor al lui Dumnezeu.
- Ne puteţi spune cum aţi ajuns să fiţi misionar în Ecuador?
Fiind mereu dispus să merg în locurile unde Biserica are mai mare nevoie de preoţi, mi-am exprimat dorinţa şi deschiderea mea faţă de PS Petru Gherghel. În acel moment misiunile Diecezei de Iaşi, din Kenya şi Coasta de Fildeş, erau complete. Un vechi prieten de-al PS Petru, un preot austriac, activa deja în Ecuador în misiunea din Daule de vreo 10 ani, împreună cu alţi preoţi austrieci. La cererea acestui preot austriac, PS Gherghel ne-a trimis pe pr. Petru-Bogdan Răchiteanu şi pe mine într-o experienţă de trei luni. În urma acestei experienţe mi-am arătat bucuria şi disponibilitatea de a mă reîntoarce pentru o perioadă mai lungă, pentru a ajuta acolo. Astfel, pe 11 februarie 2005 am plecat spre Ecuador pentru o perioadă de 5 ani, rămânând acolo 10 ani, 6 luni şi 9 zile.
- Când aţi ajuns acolo, care au fost primele impresii?
Lumea veselă şi plină de viaţă, deschisă şi primitoare. Erau unii oameni plini de credinţă şi foarte activi în Biserică, însă cea mai mare parte dintre ei erau destul de indiferenţi şi foarte puţin evanghelizaţi, preocupaţi de treburile şi interesele lor pentru a supravieţui.
- Cu ce s-a implicat Centrul Misionar Diecezan?
Centrul Misionar Diecezan a plătit biletele de avion, a oferit o maşină şi bani de benzină pe perioada concediilor şi ceva bani de buzunar, apoi a susţinut experienţa seminariştilor în anul pastoral-social.
- Ne puteţi spune în ce v-aţi implicat cel mai mult?
Reorganizarea comunităţii şi a Parohiei "Sfântul Bartolomeu" din cantonul Palestina care deţinea 42 de sate, multe dintre ele greu accesibile; formarea de cateheţi şi misionari laici, precum şi organizarea structurii pastorale, construirea infrastructurii centrului parohial şi a capelelor din sate.
- Cum v-au sprijinit credincioşii din Dieceza de Iaşi?
Primeam buchete de rugăciuni şi mesaje de susţinere şi încurajare din partea oamenilor şi, în mod special, din partea Asociaţiei Misionare "Inimă de Mamă" (AMIM), animată atunci de părintele Pavel Chelaru. Îi vizitam mereu când mergeam în vacanţe. Ne rugam împreună, participam la întâlnirile lor şi primeam fonduri, adunate de ei pentru susţinerea diferitelor proiecte. De asemenea, vacanţele mele în România se transformau într-o adevărată activitate pastorală. La invitaţia unor preoţi din diferite parohii din Dieceza de Iaşi, mergeam să celebrez Sfânta Liturghie şi să le vorbesc oamenilor din acele parohii despre misiunea din Ecuador, iar la urmă se organizau colecte. Mulţumită generozităţii acestor preoţi şi a comunităţilor pe care le păstoreau, fondurile care s-au adunat au servit pentru susţinerea activităţii pastorale şi pentru reabilitarea infrastructurii misiunii. Un rol important în susţinerea misiunii l-au avut PS Petru Gherghel, ÎPS Aurel Percă şi organizaţiile catolice "Miva" din Austria şi "Adveniat" din Essen, Germania.
- Un gând pentru cititori.
Un cuvânt de recunoştinţă şi mulţumire tuturor celor care ne-au susţinut spiritual şi material, sau în orice altă formă, atât pe mine, cât şi pe pr. Nicu Blaj. Sunt mereu prezenţi în rugăciunile mele. Să continue să sprijine misiunea Bisericii locale şi să fie mereu atenţi la misiunea Bisericii, unde nevoile sunt mai mari şi, în special, la misiunile diecezei noastre. Vă preţuiesc, Domnul să vă binecuvânteze şi să vă ocrotească!
