de pr. Ioan Balan
Încă din pruncie am îmbrăcat prin cuvinte realităţile trăite şi sperate! În vocabularul cotidian deţinem cuvinte monosemantice şi cuvinte echivoce; cuvinte care descoperă adevărul şi cuvinte care hrănesc neîncetat minciuna. Foarte adevărat este că vorbele ne pot răni. Viaţa şi oamenii ne rănesc astfel încât nu mai suportăm să ni se atragă atenţia, să ni se spună că am greşit, că nu am procedat corect, că nu am avut dreptate...
Omul, pentru a nu (re)deschide anumite răni dureroase, preferă să primească, în locul adevărului, cuvinte superficiale, mieroase, măgulitoare şi pompoase, hrănindu-şi propriul ego cu falsitate, care nu face nimic altceva decât să creeze o imagine distorsionată asupra lumii înconjurătoare şi mai ales asupra realităţii propriei persoane. La ce poate folosi o minciună, chiar dacă este spusă cu gravă sau dulce actorie, unui suflet de om care cotrobăie prin lume căutându-şi menirea şi împlinirea? Preferi minciuna găunoasă sau adevărul crud? Îţi hrăneşti inima şi sufletul cu polisemantica vorbelor meşteşugite născute în frica de a nu greşi? În cazul în care preferi minciuna despre tine, cu ce te alegi?
Doar adevărul te poate duce pe culmile revelatoare pentru şi despre tine, neriscând fabricarea unei lumi de carton, care la prima ploaie a unei suferinţe şi a arătării cu degetul sau a singurătăţii să te facă să rămâi vlăguit de aburii falşi ai neadevărului. Va sosi negreşit un vânt mai puternic în viaţa ta, te izbeşte, te răstoarnă, te loveşte şi rămâi gol goluţ, aşa cum pomul vânjos rămâne descotorosit de frunze în toamna târzie, iar cuvintele false te vor face să plângi. Într-o relaţie se promit atât de multe lucruri şi se face atât de puţin! În societate se iau bagaje întregi de obligaţii şi se respectă atât de puţine! Se aprind în suflete atâtea speranţe şi se sting mişeleşte doar cu promisiuni! În familii se iau doze întregi de responsabilităţi, dar se ucid prin nerespectarea lor. Prezentăm celorlalţi atâtea perspective favorabile, dar doar de faţadă! Sunt atâtea făgăduinţe împărtăşite zâmbind celor din jur, angajamente care peste timp rămân doar vorbe goale amestecate cu amintiri fade, denaturând în mod intenţionat adevărul.
Avem nevoie de a fi minţiţi pentru a salvgarda aparent nucleul dorinţelor profunde din noi? Minciuna nu poate avea niciodată succes, iar finalitatea ei, oricât de frumos ar fi rostită şi indiferent de ce cuvinte ar îmbrăca-o, rămâne doar un neadevăr, nimic în plus. Nu se poate clădi niciodată nimic pe minciună!
