de pr. Felician Tiba

În anul 1999, în ziua de 29 iunie, în sărbătoarea Sfinţilor Petru şi Paul, PS Petru Gherghel, pe atunci episcop titular de Iaşi, a hirotonit un număr de 18 tineri diaconi ca preoţi pentru Dieceza de Iaşi, în timp ce, două zile mai degrabă, pe 27 iunie, la Bucureşti, ÎPS Ioan Robu, pe atunci arhiepiscop de Bucureşti, a hirotonit un număr de opt tineri diaconi ca preoţi pentru Arhidieceza de Bucureşti. În total, 26 de preoţi intrau în mod oficial în via Domnului pentru a sluji poporul lui Dumnezeu.

Imediat după Sfânta Liturghie de hirotonire, fiecare dintre preoţii nou-sfinţiţi a celebrat prima Liturghie, primiţia, în comunitatea natală, iar mai apoi au primit din partea episcopilor proprii numirea de preot vicar în diferitele parohii din dieceză şi arhidieceză.

Am fi fost 28 de preoţi nou sfinţiţi, dar doi dintre colegi, pentru că încă nu aveau vârsta canonică specifică hirotonirii sacerdotale, au fost sfinţiţi un an mai târziu în comunităţile lor de baştină.

Între timp, doi dintre colegii preoţi au fost chemaţi în casa Tatălui, amintindu-ne că viaţa este de fapt în mâinile celui care ne-a dăruit-o prin părinţii noştri: în mâinile Domnului.

Misiunile pe care episcopul diecezei ni le-a încredinţat între timp au fost diverse: mai întâi, cu toţii am fost vicari parohiali, mai apoi, unii au fost parohi, alţii au lucrat ca formatori în Seminarul Mare din Iaşi sau în cel Mic din Bacău, alţii au făcut studii de specializare; unii au fost trimişi să însoţească anumite comunităţi de români din străinătate sau chiar autohtone şi au făcut chiar şi o experienţă misionară, alţii coordonează, ca directori, centre Caritas sau oficii din cadrul curiei diecezane. Un coleg este profesor la Seminarul Mare din Iaşi.

"O serie de preoţi - aşa cum o caracteriza pr. Alois Bulai - unită, foarte muncitoare, pe care te poţi baza în orice moment", dovadă gama variată de misiuni pe care fiecare le-a primit de-a lungul celor 25 de ani de preoţie.

Celebrând în mod oficial jubileul de 25 de ani de preoţie în catedrala din Iaşi, în ziua de 29 iunie, împreună cu episcopul consacrator Petru Gherghel, am avut bucuria de a-i mulţumi lui Dumnezeu pentru darul minunat al Sfintei Preoţii. I-am mulţumit pentru profesorii care ne-au îndrumat pe drumul preoţiei cu răbdare şi pedagogie, am mulţumit părinţilor care ne-au oferit Bisericii, fraţilor şi surorilor, dar şi tuturor credincioşilor care în aceşti 25 de ani ne-au stat alături, ascultându-ne predicile, participând la Sfânta Liturghie, la cateheze, oferindu-ne încredere prin participarea la sacramentul Spovezii, la catehezele de pregătire pentru sacramente şi ne-au oferit cu generozitate ceea ce era nevoie pentru renovarea bisericii sau a casei parohiale.

Un gând de preţuire şi episcopilor Iosif Păuleţ şi Petru Sescu, pentru că ne-au "preluat" cu încredere şi cu aceeaşi încredere continuă să ne ofere diferite misiuni în dieceză pentru binele Bisericii, în slujba căreia am acceptat să intrăm cu bucurie cu 25 de ani în urmă.