De ce să rămân creştin?

de pr. Petru-Sebastian Tamaş

Măria Ta,

Manualele de istorie te amintesc drept apărător al creştinătăţii şi al Europei, iar creştinii ortodocşi te consideră "sfânt". Alături de fapte adevărate, s-au strecurat şi multe legende despre viaţa ta. Unii te ridică-n slăvi, alţii însă nu contenesc să-ţi picteze păcatele. Singurul care ştie adevărul şi are dreptul să te judece este Dumnezeu.

Distincţia de "atlet al credinţei creştine" pe care ai primit-o din partea Papei Sixt al IV-lea este aşezată astăzi cu mândrie în CV-ul tău. În acele vremuri tulburi, în care o nouă religie bătea cu forţa sabiei la porţile Europei, ai contribuit semnificativ la păstrarea configuraţiei creştine a bătrânului continent. Astăzi, după 500 de ani, harta religioasă a Europei este într-o schimbare accentuată. Ceea ce duşmanii n-au reuşit atunci cu sabia, reuşesc astăzi cu mâinile goale, pe fondul relaxării şi al oboselii creştinilor europeni.

De ce să rămân creştin, oare nu-i acelaşi Dumnezeu? Alegerea unei religii diferă de dilema alegerii unei echipe favorite sau de opţiunea pentru un anumit tip de ciocolată. Ea implică ceva profund, ceva care ţine de viaţă şi de moarte. Dacă pentru sănătatea trupului căutăm cei mai buni medici şi îi excludem pe cei falşi, când vine vorba despre religia şi veşnicia noastră este firesc să căutăm o religie adevărată, capabilă să ofere vindecarea profundă şi eternă. Adevărul este criteriul după care un om raţional îşi alege religia, nu stările emoţionale, nu beneficiile temporare. Da, este acelaşi Dumnezeu şi în toate religiile există seminţe de adevăr, dar în creştinism găsim plinătatea adevărului.

Ce face unic creştinismul în această constelaţie fascinantă a religiilor? Răspunsul este unul singur: Isus Cristos. Creştinismul nu este o filozofie, ci rodul unei experienţe: întâlnirea omului cu Dumnezeu, întrupat în Isus Cristos. Acesta a demonstrat prin cuvânt şi faptă că este Fiul lui Dumnezeu, pe care ni l-a făcut cunoscut. Uluiţi de bucuria unei asemenea întâlniri, apostolii şi-au dat viaţa vorbind despre ceea ce au văzut şi au auzit. Deşi, geografic, au predicat la distanţă unii de alţii, fără mijloace moderne de comunicare, coerenţa predicii şi martiriul lor sunt argumente care îi fac credibili.

Să fi fost oare Isus un mincinos? Până şi cel mai vehement ateu recunoaşte că Isus a fost printre cei mai de încredere oameni care au trăit vreodată. Nu există nicio dovadă că ar fi minţit, cu atât mai mult cu cât el a murit pentru ceea ce a învăţat. Dacă i-am întreba pe oameni cine a fost cel mai onest om din istorie, cu siguranţă Isus ar obţine o victorie zdrobitoare. Să fi fost oare Isus un nebun? Toate relatările pe care le avem despre el îl prezintă ca pe un model de luciditate, cu o claritate remarcabilă în gândire. Or, dacă Isus nu a fost nici mincinos, nici nebun, ne rămâne o singură opţiune: el este cine susţine că este, adică Fiul lui Dumnezeu.

Când trebuie să aleagă între adevărul revelat de Fiul lui Dumnezeu în creştinism şi o religie care încearcă să exploreze singură ceva din taina lui Dumnezeu, orice om raţional alege în mod incontestabil creştinismul. Aceasta a fost opţiunea tuturor martirilor creştini: au stat de partea adevărului.

Măria Ta, Europa are nevoie astăzi de o armată de creştini convinşi de adevărul credinţei lor. Armele lor nu vor fi sabia şi tunul, ci iubirea, bunătatea, iertarea etc., cum ne învaţă evanghelia. Chiar dacă vor fi mai puţini decât duşmanii, aşa cum erau şi soldaţii tăi în marile bătălii, cei care îi vor întâlni se vor lăsa cuceriţi de entuziasmul şi bucuria lor.