de pr. Ioan Balan
Trăim altfel de vremuri, ciudate şi sfâşietoare, în care înţelegerea propriei persoane este greu de descifrat, întrucât intrăm facil într-un haos interior în care nu mai putem desluşi nici gânduri, nici semeni, nici realitate, nici năzuinţa spre viitor, nici visul, nici. nimic.
Câteodată, ne trezim şi ne dăm seama cât suntem de fărâmiţaţi în suflet, sărăciţi în duh şi slăbiţi trupeşte.
Am început să nu mai mergem drept! Am inversat poziţionarea picioarelor, nu le mai avem fixate pe pământ şi, uneori, le simţim alergând printre nori, plutind în eterul albăstrui al promisiunilor fade ale vorbăreţilor şi ale lăudăroşilor care golesc puritatea sufletului cuminte al omului doritor de Dumnezeu.
Ne pierdem capul lăsându-l să hoinărească printre notele disonante ale vocilor ce strivesc fără ruşine nobleţea tainică a inimii. Îi dăm capului de toate: cuvinte, cursuri, definiţii, concepte, cărţi, idei, opinii, cântece, pastile, calcule complicate. astfel încât nu mai înţelegem aproape nimic şi ne refugiem timid printre nori.
Iar de săraca inimă ce să mai zic? Nu-şi mai găseşte locul nicăieri; sare atât de uşor din lăcaşul ei sculptat de Dumnezeu în pieptul omului şi se ia la întrecere când cu picioarele, când cu capul. Am prea hrănit inima cu tot felul de iubiri false călcând-o în picioare, primind palme de la toţi pentru ca mai apoi să minţim că nu ne doare.
Creştinul are picioarele pe pământ! A fi cu picioarele pe pământ înseamnă să ai rădăcini, principii morale după care să-ţi ghidezi paşii deciziilor tale, să ai coloană vertebrală pentru a susţine mereu din răsputeri întregul trup ce apasă spre pământ, înseamnă să ai genunchi viguroşi ancoraţi puternic în realitate pentru a face binele, a spune adevărul şi a-I înmiresma pe toţi cu ceea ce este frumos.
Creştinul are capul pe umeri! Munceşte, studiază, caută, cercetează şi se ancorează în lumea Preasfântului străduindu-se să vadă realitatea cu ochii săi. Îşi foloseşte cu abilitate capul pentru a înţelege lumea înconjurătoare spre stabilirea şi odihnirea minţii în Dumnezeu.
Creştinul are inima în cer! Locul inimii omului este lângă Creatorul ei, în cer! Se spune că Dumnezeu, când a creat inima, a ciupit o părticică din ea şi a lăsat-o în cer; de aceea, omul îşi caută mereu bucăţica de inimă care-I lipseşte. Doar de acolo va putea să iubească cu adevărat şi să nu se mai joace de-a iubirea.
Fii un om cu picioarele pe pământ, capul pe umeri şi inima în cer!
