prelucrare de pr. Felician Tiba
Nu te pune cu bunica, pentru că ea a învăţat-o şi pe mămica, iar ea a învăţat de la străbunica. Când e vorba de-ale credinţei, nu, nu te pune cu bunica.
Ea e "dusă" la biserică, nu ca noi. Ea ştie de toate, pentru că stă acolo în faţă, gata să soarbă orice cuvânt, să-l vadă bine pe preot şi, prin el, pe Cristos. N-ar accepta să zici ceva contrar faţă de preot sau faţă de Biserică. Ea este avocat, este acuzator şi, la nevoie, şi procuror. Îţi găseşte imediat vină pentru că nu ai reuşit să ajungi duminică la biserică şi îţi desfiinţează fiecare motiv pe care l-ai invoca, încercând să găseşti scuze.
Pentru ea, totul e ieftin, totul e doar ca să fie spus, scuză ieftină, ruşinos din partea ta, deci nimic nu stă în picioare dacă nu ai mers la Liturghie, dacă nu te-ai spovedit şi împărtăşit. Şi, credeţi-mă, nu e bigotism, din contra, e sănătate spirituală, e acel a vorbi din prea plinul încărcat cu Dumnezeu. În timp ce vorbeşte, bunica mea şi face. În ea nu este doar vorbă, ci e şi faptă. Şi n-o s-o vezi pe bunica pierzând vremea să vorbească de alţii: "E treaba lor ce fac, Dumnezeu ne judecă pe toţi! Nu trebuie să mă intereseze pe mine dacă cineva a făcut bine sau a făcut rău. Important e ce şi cum fac eu!"
Ce lecţie de viaţă este bunica pentru noi, nepoţii! Cum să-I spunem că duminică nu am ajuns la biserică pentru că suntem obosiţi şi că e singura zi în care mai putem şi noi să dormim până la prânz, că în rest suntem mai mereu ocupaţi? "Lipsă de bun simţ, bunică!", aceasta e replica. Şi pe bună dreptate!
Dumnezeu te-a trezit astăzi, ţi-a dat de mâncare, de băut şi ai respirat din aerul lui. Ce vrei mai mult decât atât?! În faţa bunicii, eşti dezarmat! (Florin)
