pagină realizată de pr. Felician Tiba

Cine înţelege cu adevărat ce se întâmplă atunci când te căsătoreşti? Eu cred că nimeni! Cred că nici cei doi tineri nu realizează ce "film" trăiesc. E mai degrabă un fel de "val" care te ia, te poartă într-un vis, iar mai apoi, după ce se termină totul, nunta, primul an de căsătorie, prima zi de locuit împreună, proiectul de casă, abia atunci începe trezirea din "vis". Şi uneori ai evada, ai fugi unde vezi cu ochii, dar. nu se mai poate. Eşti căsătorit!

Discutând cu prieteni de-ai mei, mai toţi mi-au mărturisit această "trezire" din vis. La început totul e roz, nu o vezi decât pe ea, nu vrei să stai cu altcineva decât cu ea, nu vrei să mai auzi de altcineva decât de ea. Nu te mai temi când eşti cu el, abia aştepţi să vină acasă, să-I auzi vocea, să-l ştii că e acolo, că te alintă, că te ţine de mână, că dă sens vieţii.

Căsătoria. ce este căsătoria dacă nu acest vis pe care îl avem cu toţii, dar despre care nu vorbim înainte, pentru că nu ştim ce va urma şi uneori nici după, ca să nu spună oamenii că am făcut o alegere greşită?! Căsătoria, acel moment în care, în mod inexplicabil, începe să-ţi placă de cineva, alături de care vrei să-ţi petreci tot restul vieţii, dar de care, la un moment dat, dacă nu lucrezi, s-ar putea să te îndepărtezi uşor până la de tot.

Cunoscând toate aceste "teorii" despre căsătorie, m-am pus pe treabă. Am cunoscut o fată, pe viitoarea mea soţie. N-am luat-o cu prea mare avânt de la început. Chiar ne plăteam fiecare ce consumam, gândind că nu vreau s-o "şantajez". Din prudenţă, nu discutam nici despre căsătorie. Vorbeam de-ale noastre, dar fără să intrăm prea mult în profunzimea lucrurilor. Era ceva între noi şi, în acelaşi timp, nu era. Nici noi nu ştiam cum să numim ceea ce simţeam şi mai ales ce ne doream.

Într-o zi, fără să mă gândesc prea mult, i-am zis: "Şi dacă ar fi să te cer într-o zi în căsătorie, ce mi-ai răspunde?". Cam urât din partea mea! "Cere-mă şi vei afla!", a fost răspunsul ei.

"Cum să fac?", mi-am zis, pentru că eu nu voiam să fiu ca alţii. Eu nu-mi doream să ajung să ne plictisim unul de altul, să obosim să fim împreună, să mă ascund să nu mă vadă şi să nu mă audă. Eu visam la altceva pentru noi, ceva care să iasă din tipar. Eu voiam alte poveşti decât ale prietenilor mei, care porniseră cu entuziasm de început şi mai apoi cu lâncezeală şi uneori cu eşec.

Eu visam la a fi împreună, dar "împreună", ceva care să vină din partea amândurora, nu doar din partea unuia, care la un moment dat ar fi obosit şi am fi ajuns şi noi la eşec.

Soluţia a venit la cursul pentru logodnici. Nu ştiu dacă părintele care ne-a pregătit a spus intenţionat sau era parte din lecţie, dar ce a spus a sunat astfel: "Dumnezeu ştie că suntem oameni şi că ne e greu să-l abordăm, el fiind duh. De aceea s-a pus în noi cu chipul şi asemănarea sa şi aşa a «inventat» căsătoria, astfel încât, atunci când soţii se iubesc, în realitate îl iubesc pe Dumnezeu din celălalt şi la fel se întâmplă şi când nu se iubesc, în realitate nu-l iubesc pe Dumnezeu din celălalt. Ca atare, pentru soţi e foarte uşor să creadă în Dumnezeu, pentru că îl au mereu alături, dacă nu fizic, măcar în gând. Asta înseamnă căsătoria: «A fi mereu cu Dumnezeu!»"

Şi dintr-o dată totul s-a luminat. Am înţeles că ceea ce se întâmpla între noi era parte dintr-un plan, că întâlnirea noastră nu era întâmplătoare şi că atunci când îmi plăcea de ea, în realitate, îmi plăcea de Dumnezeu din ea. El era cel care mă atrăgea în ea, el, cu frumuseţea lui, cu gingăşia lui, cu disponibilitatea lui, cu iubirea lui! Atunci am înţeles că sacramentul Căsătoriei nu este ceva ce se "diluează" în timp, ci ceva ce se construieşte în timp. (Marius)