de Monica Butacu, asistent social
Vocaţia de asistent social mi-am descoperit-o după un lung drum interior parcurs în timp. După ce am absolvit Facultatea de Asistenţă Socială, am avut convingerea că, prin cunoştinţele acumulate, ştiam (aproape) tot despre asistenţă socială, cel puţin la nivel teoretic.
Mereu urmăream un program, fără să fiu deranjată prea mult de beneficiarii pe care îi aveam în grijă. Într-o zi, o doamnă care avea o problemă m-a căutat şi mi-a spus că are nevoie de ajutorul meu. Eu i-am răspuns că programul s-a terminat, deşi mi-aş fi găsit timp şi pentru problema ei.
După câteva zile, m-am interesat de ea, dar am primit următorul răspuns: "Atunci când v-am căutat, aveam cea mai mare nevoie, acum nu mai am trebuinţă".
M-am simţit foarte rău după această experienţă. În asistenţă socială, timpul are doar azi! Azi trebuie să vrei să poţi face ceva pentru aproapele tău. Am înţeles că, dincolo de a fi un profesionist, este nevoie să ai o atitudine umană, să fii empatic, să fii la locul potrivit pentru cel care are o nevoie.
Pentru mine, a fi asistent social este o vocaţie. Nu poţi fi profesionist doar pentru că eşti chemat să lucrezi cu persoane fragile, expuse, excluse şi/sau etichetate de societate, bolnave, flămânde şi sărace. De multe ori, în faţa acestor oameni suntem neputincioşi sau frustraţi, pentru că nu putem să îndeplinim ceea ce trebuie sau nu reuşim să-I ajutăm. A fi asistent social este o chemare, o misiune, un mod de a fi.
Într-o zi, am fost solicitată să intervin pentru a ajuta o familie al cărei copil de 10 ani a fost adus din Baia Mare în Iaşi cu elicopterul SMURD pentru o intervenţie chirurgicală pe creier. După câteva zile, tatăl m-a căutat şi mi-a spus: "Copilul meu este grav şi credem că nu scapă". Am tăcut. Şi Dumnezeu a tăcut când Fiul său murea. Dincolo de tăcere e prezenţă.
În faţa suferinţei rămâne tăcerea, iar simpla ta prezenţă poate transmite persoanei: "Nu eşti singur, merg cu tine pe acest drum al suferinţei". Aşa cum spunea Maica Tereza de Calcutta: "Dacă nu poţi hrăni o sută de oameni, hrăneşte unul singur!"
Asistenţa socială nu este pentru mine doar o profesie; ea este o pasiune, o aventură zilnică, un mod unic de a fi creativ şi perseverent pentru a-I ajuta pe toţi beneficiarii care au nevoie. Asistenţa socială este maniera de a identifica tot ceea ce este mai bun şi mai frumos lucru din viaţa oricărui beneficiar.
În derularea misiunii mele de asistent social, consider că educaţia este cel mai important element. A fost mereu o provocare să fac acea conexiune între elementul social şi cel educaţional.
De când sunt în această misiune, am descoperit cât sunt de bogată, privilegiată şi iubită de Dumnezeu, deoarece binele pe care îl pot face îmi aduce bucurie şi pace sufletească, care nu pot fi cumpărate cu nimic în lume.
Ca o concluzie la cele spuse: a fi asistent social creştin astăzi înseamnă a fi o speranţă pentru cel de lângă tine, este modul meu de a arăta că Isus Cristos a venit în lume sărac, pentru ca noi să ne îmbogăţim, şi că doar el ne poate vindeca rănile.
Mă întorc la un citat al Maicii Tereza de Calcutta care afirma: "O singură dată trec prin viaţă. Tocmai de aceea, orice lucru bun pe care îl pot face trebuie să-l fac acum, pentru că nu trec din nou pe aici".
