Prelucrare de pr. Felician Tiba
Dacă în Postul Mare se fac fapte bune, care mai apoi devin florile din coroana lui Isus, în Advent se fac fapte bune, pentru ca mai apoi să devină paiele din ieslea lui Isus. Aşa am crescut, aşa transmit şi eu mai departe.
Dar ce fapte bune să facem noi, copii fiind, că cel puţin aşa era în familie la noi, dacă la o faptă bună adăugam imediat un moment de neascultare sau vreo boacănă, cu o contabilitate de invidiat, mama ne penaliza luându-ne câte un pai pentru fiecare astfel de fapte. Cât mai sufeream!
Nu ne părea rău neapărat pentru paie, că le refăceam imediat, ci mai ales pentru dojana pe care ne-o luam, prin care mama ne făcea să înţelegem că prin neascultarea noastră, ca şi Irod, îl facem pe pruncul Isus să sufere.
Aşa ştia mama să ne provoace să fim ascultători şi cuminţi. Mai târziu, crescând, ne-am dat seama că pe undeva avea dreptate. Elaborând "reţeta", am înţeles că fiecare dintre noi este creat după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. În momentul în care eu îl supăr pe aproapele meu, de fapt îl supăr pe Dumnezeu din el. Or, Dumnezeu nu ne-a creat să ne supărăm între noi, să fim nefericiţi, ci să fim fericiţi. De ce să fim fericiţi? Pentru că, dacă noi suntem fericiţi, şi el, care se află în noi, este fericit. În ieslea de la Betleem, Isus s-a făcut om pentru ca noi să fim fericiţi. Ca atare, în tot ceea ce facem în viaţă trebuie să urmărim fericirea noastră şi pe a altora. Doar aşa vom contribui cu paie pentru ieslea de Crăciun şi, mai târziu, cu flori pentru coroana de spini. În acest fel, îl vom face fericit pe Dumnezeu, dar vom fi şi noi la fel de fericiţi. Spor la fapte bune! (Petru)
