Noua familie a lui Isus

de pr. Iosif Antili

Tema anului pastoral din Dieceza de Iaşi ne provoacă să aprofundăm textele biblice în care Biserica este definită ca familie. Toate cele trei evanghelii sinoptice conţin celebrul episod despre o vizită a mamei şi a rudelor lui Isus în vreme ce el predica într-o casă (Mt 12,46-50; Mc 3,31-35; Lc 8,19-21). Această neaşteptată vizită îi oferă lui Isus ocazia de a opera o distincţie între două tipuri de familie.

În Evanghelia după Sfântul Matei, episodul are următoarea desfăşurare: "Pe când mai vorbea încă mulţimilor, iată că mama şi fraţii lui stăteau afară, căutând să-i vorbească. Atunci i-a spus cineva: «Iată, mama şi fraţii tăi stau afară şi vor să-ţi vorbească»" (Mt 12,46-47). Cum reacţionează Isus? În maniera sa specifică, Isus pleacă de la perspectiva persoanei care i-a comunicat informaţia, pentru a deschide mintea ascultătorilor săi spre o nouă perspectivă. Iar mijlocul preferat de Isus în această circumstanţă a fost o întrebare retorică: "Cine este mama mea şi cine sunt fraţii mei?" (Mt 12,48). Era evident că Isus nu intenţiona să furnizeze date din CV-urile rudelor sale, ci semnala o altă perspectivă.

Isus se distanţase semnificativ de rudele sale de sânge şi construise în jurul său o nouă familie. Dar cum arată această nouă familie? Isus indică noua sa familie printr-un gest şi printr-un cuvânt: "Şi, întinzându-şi mâna spre discipolii săi, a spus: «Iată mama mea şi fraţii mei! Căci oricine face voinţa Tatălui meu din ceruri acela îmi este şi frate şi soră şi mamă»" (Mt 12,49-50; cf. Mc 3,35). Noua familie a lui Isus nu se mai defineşte în termeni de consangvinitate sau de alianţe matrimoniale, ci se fondează pe o afinitate de ordin spiritual. Elementul care reuneşte ucenicii lui Isus într-o nouă şi reală familie este orientarea lor religioasă de fond: "Căci oricine face voinţa Tatălui meu din ceruri acela îmi este şi frate şi soră şi mamă" (Mt 12,49-50; cf. Mc 3,35). Evanghelistul Luca defineşte această afinitate spirituală în termeni de ascultare: "Dar el le-a răspuns: «Mama mea şi fraţii mei sunt aceştia care ascultă cuvântul lui Dumnezeu şi îl îndeplinesc»" (Lc 8,21).

Această viziune a lui Isus despre familie este analizată de rabinul Jacob Neusner, care a scris o carte intitulată A Rabbi Talks with Jesus (Un rabin vorbeşte cu Isus). În această carte, Neusner intră într-o polemică elegantă cu Isus, reproşându-i pe un ton foarte civilizat că, redefinind familia, el ar fi atacat ordinea socială ce definea viaţa Israelului. Israelul era o naţiune fondată pe marile familii ale patriarhilor, iar porunca a patra constituia nucleul ordinii sociale. Această ordine socială ar fi fost subminată de concepţia lui Isus despre familie. Papa Benedict al XVI-lea, în cartea sa "Isus din Nazaret", răspunde la obiecţiile rabinului Neusner, amintind că Israelul nu era destinat să rămână pe veci închis în graniţele sale, ci avea o misiune universală. Israelul era destinat să devină lumină pentru popoare (Is 42,6; 49,6). Ei bine, Isus a adus universalitatea, iar vehiculul acestei universalităţi a fost familia cea nouă constituită în jurul persoanei sale. Membrii noii familii sunt toţi cei care aleg să adopte o distanţă sănătoasă faţă de familia de origine, pentru a se redefini ca familie spirituală în jurul lui Cristos. Cred că aceasta este cea mai mare provocare pentru creştinii de astăzi.

Încrederea este cea care trebuie să ne conducă la iubire

de sr. Monica Bogdănel, Surorile Providenţei

S-au sărbătorit anul acesta 150 de ani de la naşterea Sfintei Tereza de Lisieux şi 100 de ani de la beatificarea ei. Cu această ocazie, Sfântul Părinte a acordat un an jubiliar în cinstea ei, având tema "Prin încredere şi iubire". Anul jubiliar a început pe 8 ianuarie 2023 şi se va încheia duminică, 7 ianuarie 2024.

În seara zilei de 30 septembrie a anului 1897, la infirmeria călugăriţelor carmelite din Lisieux, o tânără călugăriţă bolnavă de tuberculoză care abia împlinise vârsta de 24 de ani şi nouă luni, după o agonie de două zile, închidea ochii pentru viaţa pământească. Era Maria Francisca Tereza a Pruncului Isus şi a Sfintei Feţe. După nouă ani de viaţă trăită împreună cu Tereza, unele dintre surori se întrebau nedumerite: "Ce s-ar putea scrie în cronica mănăstirii despre această mult prea tânără călugăriţă?". Nu au avut ocazia să observe atitudini sau fapte care să depăşească ritmul şi cadrul obişnuit al practicilor prescrise de regulamentul vieţii de fiecare zi. Dar când sora superioară le-a destăinuit însemnările pe care Tereza le-a notat într-un caiet intitulat: "Istoria primăverii unei mici flori albe" (autobiografia publicată cu titlul "Istoria unui suflet"), au recunoscut cu uimire şi bucurie că în mijlocul lor a trăit un suflet excepţional de mare.

După o viaţă intensă şi scurtă, Sfânta Tereza a Pruncului Isus şi a Sfintei Feţe, numită şi "Mica Floare", a rămas în istoria spiritualităţii drept cea care a arătat "calea cea mică" ce conduce la Dumnezeu: a avea încredere în iubirea nemărginită a lui Dumnezeu şi a trăi întâlnirea cu Cristos în spirit de deschidere faţă de necesităţile celorlalţi.

Tereza a fost un copil vioi şi foarte sensibil, mezina iubită de toţi membrii familiei. În anul 1886, în noaptea de Crăciun, când avea aproape 14 ani, Tereza primeşte un har special: "În această noapte de lumină, Isus, dulcele pruncuşor, [...] m-a făcut puternică şi curajoasă; el m-a îmbrăcat cu armele sale şi din această noapte binecuvântată nu am fost învinsă în nicio luptă, dimpotrivă, am început o cursă de uriaş, ca să spun aşa". Ce se întâmplase? În acea noapte în care Isus s-a făcut slab din iubire, ea a devenit puternică sufleteşte - o adevărată minune: în câteva clipe a ieşit din închisoarea egoismului şi a lamentării sale, a început să simtă că "îi intra caritatea în inimă cu nevoia de a se uita pe sine însăşi". De atunci, şi-a îndreptat zelul său către ceilalţi, ca să-l găsească pe Dumnezeu şi, în loc să caute mângâieri pentru sine, şi-a propus "să îl mângâie pe Isus, să-l facă iubit de suflete".

În numele de călugăriţă iese în evidenţă numele lui Isus: "Pruncul", care se manifestă în misterul întrupării, şi "Sfânta Faţă", chipul lui Isus care se dăruieşte până la moartea pe cruce. Numele lui Isus este "respirat" permanent de Tereza ca un act de iubire, până la ultima suflare.

Mesajul micii Tereza este astăzi foarte actual: ne arată frumuseţea vieţii făcute, dar dă mărturie despre radicalitatea evanghelică, ne face să descoperim valoarea iubirii care devine mijlocire, ne învaţă frumuseţea grijii faţă de celălalt. Ea ne poate ajuta să redescoperim simplitatea, primatul absolut al iubirii, al încrederii şi al abandonului. Ne invită să fim misionari cuceriţi de Cristos.

"Dragă Sfântă Tereza, ajută-ne să ne încredem mereu, aşa cum ai făcut-o tu, în marea iubire pe care Dumnezeu o are faţă de noi, astfel încât să putem imita în fiecare zi mica ta cale de sfinţenie" (Exortaţia apostolică "C'est la confiance", 53).