de pr. Florin-Petru Sescu

Luna trecută am vorbit despre preocuparea de a susţine activitatea misionară. Având în vedere că am pomenit de Japonia, i-am adresat câteva întrebări părintelui Petru Iştoc, care activează acolo.

- Părinte, cine sunteţi?

Sunt pr. Petru Iştoc din Gherăeşti. După căderea comunismului, am intrat la Seminarul Franciscan din Nisiporeşti şi am fost hirotonit preot în ziua de 22 iunie 1997 prin impunerea mâinilor PS Petru Gherghel. Anul acesta am împlinit 26 de ani de preoţie. Am activat ca vicar la Hălăuceşti şi Huşi, colaborator la Editura "Serafica", spiritual la postulandatul din Huşi şi guardian la comunitatea din Pârâul Rece. Actualmente sunt paroh în Parohia Kameari din Tokyo şi vice-postulator pentru cauza de beatificare a unei tinere din Japonia, Elisabeta Satoko Kitahara.

- Când aţi ajuns în Japonia şi în ce circumstanţe?

Chemarea pentru misiune am simţit-o încă din seminar. Am început să învăţ limba chineză, dar am renunţat, pentru că îmi ocupa foarte mult timp şi nu se întrevedea nicio posibilitate de a ajunge în China. M-am rugat însă ca Domnul să ţină aprinsă în mine flacăra misionară. Astfel, în ziua de 11 noiembrie 2012, la ora 10.15, aterizam la Tokyo, în Japonia. Îmi amintesc şi acum emoţia gândului că Domnul şi-a îndreptat privirea spre mine încredinţându-mi o misiune atât de mare. La început mi-a fost foarte greu, impactul cultural şi cel lingvistic a fost prea mare. Trei ani m-am luptat să învăţ limba şi cultura.

- Cum a fost când aţi ajuns acolo?

Parcă mai ieri am venit, deşi au trecut aproape 11 ani. Îmi amintesc că am fost primit cu bucurie de părintele provincial Hiromi Sakihama Damian şi de fraţii japonezi. Ţara Soarelui Răsare mi se părea o altă lume, cu oameni minunaţi, primitori, calzi, blânzi şi respectuoşi.

- Ştim că mulţi creştini au fost martirizaţi în Japonia. Care este situaţia astăzi?

Când am ajuns, privirile fraţilor parcă mă întrebau: "Ştii în ce ţară ai intrat? Una în care s-a vărsat mult sânge". Aici predomină budismul şi şintoismul. Creştinii sunt minoritari, doar 2%; iar catolicii, doar 0,5%. Un număr mic. Biserica Catolică este mereu deschisă spre dialog, pentru că în lunga perioadă de persecuţie - cea mai lungă din istoria Bisericii, 400 de ani - a devenit tot mai matură în credinţă. Pentru modul lor de viaţă, catolicii sunt consideraţi ca fiind persoane atinse de Dumnezeu. Ei se implică şi îi ajută pe toţi, arătând mereu iubire.

- Povestiţi-ne o întâmplare plăcută!

Acum cinci ani am sosit în comunitatea parohială din Akabane, Tokyo. Ajuns aici, toţi cei care m-au întâmpinat - mai ales copilaşii, văzându-mă de statura lor, însă cu o altă fizionomie - m-au întrebat: Anata wa doko kara kimashita ka? - "Tu de unde vii?". "Din România", am răspuns eu. Atunci unii dintre ei au exclamat: Nadia Komanechi. Kono kanojyo wo yoku shiteimasune. Kanojyo ha taisou no kin-medalisuto deshitane! - "Noi o cunoaştem pe Nadia Comăneci. Este campioană în gimnastică la jocurile olimpice." Şi aşa am început să vorbim ore întregi.

- Ce i-aţi spune celui care vrea să fie misionar în Japonia?

Vino mai repede, nu mai sta pe gânduri!

- Cum este cinstită acolo Sfânta Fecioară Maria?

Există o biserică închinată ei şi în fiecare an creştinii, şi nu numai, organizează o procesiune cu Statuia Maicii Domnului prin oraş. Sfânta Fecioară Maria este cinstită de mulţi, fiind considerată mama tuturor.

- Un gând final.

Sunt foarte fericit că Domnul m-a trimis să lucrez pe acest pământ udat de lacrimile şi sângele atâtor martiri care şi-au dat viaţa pentru Cristos şi Biserica sa. Domnul să trimită cât mai mulţi lucrători în secerişul său.