de pr. Petru Ciobanu
În şirul papilor care au păstorit turma lui Cristos în perioada "captivităţi babiloniene" a papalităţii, unul ocupă un loc special, pentru încercarea de a reveni în Cetatea Eternă. Este vorba despre Fericitul Urban al V-lea.
Guillaume Grimoard - viitorul Urban al V-lea - s-a născut în anul 1310 în castelul Grizac din sudul Franţei. Printre naşii de botez l-a avut pe Sfântul Elzéar de Sabran, iar tradiţia spune că Guillaume, născut diform, a căpătat chipul unui prunc normal datorită rugăciunilor lui Elzéar. Dotat de mic cu o minte strălucitoare, a părăsit căminul părintesc la vârsta de 12 ani, mergând să studieze la Montpellier. Prea tânăr pentru studii universitare, a învăţat mai întâi la mănăstirea clunisiană din Saint-Pierre-de-Clunezet, după care a studiat dreptul la Universitatea din Toulouse. În anul 1327, a intrat în Ordinul Benedictin, fiind hirotonit preot în anul 1334, iar în anul 1342, a obţinut doctoratul în drept canonic. A predat dreptul canonic la universităţile din Montpellier, Avignon şi Paris. A fost prior al abaţiilor Saint-Germain d'Auxerre şi Saint-Victor din Marsilia, îndeplinind, din însărcinarea papilor Clement al VI-lea şi Inocenţiu al VI-lea, mai multe misiuni diplomatice în Italia.
La 13 septembrie 1362, a murit Papa Inocenţiu al VI-lea. După ce primul ales al conclavului a renunţat la misiunea petrină, la 28 septembrie, Guillaume Grimoard, chiar dacă nu era episcop şi nici cardinal, a fost ales pontif, luându-şi numele de Urban, pentru că, spunea el, "toţi papii care au purtat acest nume au fost sfinţi". A fost consacrat episcop la 6 noiembrie acelaşi an, concomitent cu primirea tiarei pontificale. Spirit benedictin, a renunţat la luxul caracteristic Avignonului, fiind promotor al unor importante reforme în administraţia şi justiţia bisericească şi patron al studiilor. În anul 1363, a predicat o nouă cruciadă, rezultatul căreia a fost cucerirea efemeră a Alexandriei Egiptului.
Evenimentul cel mai important al pontificatului lui Urban al V-lea a fost decizia de readucere a tronului pontifical la Roma, intrarea triumfală în Cetatea Eternă având loc la 16 octombrie 1367. Anul pe care şi l-a petrecut pe malurile Tibrului a fost unul destul de activ, străduindu-se să redea strălucirea unui oraş decadent. Însă nu a putut să facă faţă situaţiei critice din Statele Pontificale, aşa că, în pofida avertismentelor Sfintei Brigitta a Suediei, în septembrie 1370, a decis să revină la Avignon. Aici, la 19 decembrie 1370, a trecut în lumea celor drepţi, fiind înmormântat în catedrala oraşului, rămăşiţele pământeşti fiindu-i transferate în mănăstirea din Marsilia amintită mai sus. A fost beatificat de Papa Pius al IX-lea la 10 martie 1870.
În anul 1370, călugării franciscani din Siret l-au convins pe domnul Moldovei Laţcu (cca 1365 - cca 1374) să-l anunţe pe Urban al V-lea că el şi poporul său sunt gata să primească credinţa catolică. În schimb, Laţcu a cerut ridicarea capitalei Siret la rangul de civitas şi numirea ca episcop de Siret a franciscanului Andrei de Cracovia. Cererea a fost acceptată şi, la 24 iulie 1370, arhiepiscopul de Praga şi episcopii de Wrocław şi Cracovia au fost însărcinaţi să cerceteze "dacă zisul Andrei este de folos şi potrivit pentru conducerea numitei Biserici [de Siret]". Concomitent, Urban al V-lea a scos Moldova de sub jurisdicţia Haliciului, plasând-o direct sub aceea a Sfântului Scaun. La 4 august, Urban al V-lea îi scria vicarului provinciei rutene a franciscanilor, Nicolae de Mehlasck, poruncindu-i să trimită 25 de fraţi franciscani să propage credinţa în Galiţia, Lituania şi Valahia (= Moldova), unde era lipsă de misionari. Toate acestea fac ca Urban al V-lea să joace un rol important în înfiinţarea celei de-a doua episcopii la est de Carpaţi, cea de Siret.
