Ana-Maria (17 ani)
Pentru că suntem în luna septembrie, şi noi, copiii, ne pregătim să mergem la şcoală, doresc să vă împărtăşesc o întâmplare, mai bine zis o atitudine a mea, de la vârsta de 13 ani. Am mers cu părinţii să-mi cumpăr tot ceea ce era necesar pentru şcoală: rechizite, haine, încălţăminte etc. Mi-am ales rechizitele, poate mai multe decât erau necesare, şi aşteptam cu nerăbdare să ajungem şi la sectorul haine. Aveam o dorinţă foarte mare să-mi cumpăr hainele cele mai frumoase. Când au văzut părinţii ce mi-am pus în coş, au început să-mi reproşeze că sunt prea multe, că nu sunt pentru vârsta mea. Am făcut aproape un circ de se uitau toţi la noi. Am renunţat doar la câteva haine şi am mers la casă foarte mândră că mi-am convins părinţii că tot ceea ce mi-am ales îmi era necesar. Acum îmi este ruşine, dar trebuie să vă spun că nici jumătate dintre hainele cumpărate nu le-am îmbrăcat măcar o dată. Îmi dau seama câtă răbdare au avut părinţii cu mine şi cât de mult mă iubesc; le mulţumesc şi le cer iertare pentru comportamentul meu şi sper ca tot mai mulţi adolescenţi să înveţe din greşeala mea.
