de pr. Florin-Petru Sescu
Era prin anul 1570 când pr. Matteo Ricci, SJ, şi însoţitorul său au ajuns la porţile capitalei Chinei şi aveau o scrisoare: "Doi europeni vor să-i aducă un omagiu fiului cerului (împăratului). Ei aduc cadouri preţioase, cărţi, hărţi şi un ceas care anunţă singur orele...".
Scrisoarea ajunsese de mult la împărat, însă intrigile primului mandarin Ma Tang au făcut ca misionarii să nu pună piciorul în Beijing. După ceva timp, însă, împăratul şi-a amintit şi a spus: "Încă nu am văzut ceasul sunător!" Ma Tang s-a înfuriat, dar trebuia să-i facă pe plac, aşa că i-a adus pe călători. Darurile lor constau în două tablouri, Isus şi Maria, câteva cărţi şi două ceasuri. Împăratul a început să privească cu multă uimire ceasurile, mai ales pe cel mare. După ce a analizat ceasul, a cerut să vadă tablourile. A rămas înmărmurit văzând chipurile frumoase şi zâmbitoare ale lui Isus şi Mariei, de aceea a poruncit ca acestea să fie puse la loc de cinste într-o cupolă frumoasă din grădina sa. Arhitect al cupolei a fost însuşi părintele Ricci, care a instalat acolo şi marele ceas cu pendul. Împăratul le-a mulţumit, i-a răsplătit şi le-a dat drumul. Însă, după două zile, marele pendul s-a oprit. Matematicieni şi oameni învăţaţi au deschis şi examinat ceasul, dar nu au găsit problema. În regim de urgenţă, părintele Ricci a fost readus din drum. După ce a pus toate la loc, a întors ceasul şi l-a repornit, i s-a cerut să rămână la curte. În timp ce explica mecanismul ceasului şi alte lucruri cunoscute de el, părintele Ricci îi învăţa pe unii dintre ei şi calea credinţei. A fost primul preot care l-a mărturisit pe Cristos în China după două secole de tăcere.
Suntem în luna octombrie, luna Sfântului Rozariu, dar şi luna misionară. Un număr mare de preoţi din România s-au răspândit în lumea întreagă pentru a da mărturie despre Cristos în locuri mai apropiate sau mai îndepărtate, în locuri în care porţile erau deschise sau închise de mult timp. Biserica a avut, are şi va avea nevoie de toate calităţile şi capacităţile membrilor ei pentru a îndeplini misiunea de evanghelizare. Creştinii care îşi asumă datoria de a fi misionari, fie că sunt laici sau persoane consacrate, îndeplinesc îndemnul lui Isus Cristos, îndemn amintit în Mesajul Sfântului Părinte pentru Ziua Mondială a Misiunilor de anul acesta: "Îmi veţi fi martori" (Fap 1,8).
Îmi veţi fi martori, spunea Papa Francisc, este o chemare adresată tuturor "de a-l mărturisi pe Cristos", în mod comunitar-eclezial: "Atunci când cel mai necunoscut predicator, catehet sau păstor, în cel mai îndepărtat loc, predică evanghelia sau administrează un sacrament, chiar dacă este singur, el îndeplineşte un act al Bisericii" (EN 60). A fi misionar nu înseamnă să faci ceva, ci să trăieşti misiunea, pentru că vestirea lui Cristos este legată în mod vital de exemplul de viaţă. Misiunea mai are şi un caracter universal, căci trece dincolo de graniţele spaţio-temporale. Biserica lui Cristos "era, este şi va fi" mereu "în ieşire" spre noi orizonturi, de aceea nimeni nu are voie să se mulţumească cu un timp sau un loc determinat, ci trebuie să ajungă până la marginile pământului. Pentru a trece însă peste toate limitele, misionarii trebuie să primească puterea Duhului Sfânt. Aşa cum apostolii au curajul de a-l vesti pe Isus Cristos, mort şi înviat, după coborârea Duhului Sfânt, tot aşa creştinul "nu va putea să dea mărturie fără Duhul Sfânt".
Misiunea asumată în viaţa proprie poate face ca orice loc şi orice situaţie să fie un moment propice pentru a evangheliza, chiar şi atunci când ceasul nu trebuie decât să fie întors.
