traducere şi prelucrare de pr. Mihai Pătraşcu

"Cum va putea un tânăr să rămână curat pe cale? Numai păzind cuvintele tale" (Ps 119,9).

Dacă ne referim la virtutea castităţii, la curăţia căii cântate de psalm, în existenţa scurtă a slujitoarei lui Dumnezeu, pecetluită la sfârşit de violenţa uciderii sale, aceste cuvinte au căpătat viaţă: a păstrat în inimă dorinţa de a fi a lui Cristos, a trăit până la sfârşit propria experienţă de credinţă, a mărturisit cu sângele apartenenţa sa la Domnul.

Benigna Cardoso da Silva s-a născut la 15 octombrie 1928 în Brazilia, la Santana do Cariri. Încă nu împlinise un an când a rămas orfană de tată şi, nu după mult timp, chiar şi de mamă. Împreună cu cei patru fraţi ai săi a fost adoptată de două surori proprietare ale fermei agricole în care lucraseră părinţii. Din fire modestă şi rezervată, a frecventat şcoala şi activităţile din parohie. Desfăşura cu disponibilitate şi treburile casnice.

Din 1940, un tânăr a început s-o molesteze. Slujitoarea lui Dumnezeu, care se considera prea mică pentru aceste lucruri, l-a respins. A cerut ajutor de la duhovnic, care a îndemnat-o la tărie şi la perseverenţă în virtute, a sfătuit-o să-l ţină departe pe tânăr şi i-a dăruit o Biblie.

În după-amiaza zilei de 24 octombrie 1941, ştiind că Benigna va merge să ia apă, tânărul a aşteptat-o în acel loc şi, cu pretextul de a o ajuta, a atentat la fecioria ei. Ea a ştiut să reziste cu mare forţă şi a fugit. Cuprins de furie, tânărul a apucat o macetă (cuţit cu lamă lată, folosit pentru a tăia trestia de zahăr) pe care o avea cu el şi a lovit-o de mai multe ori, tăindu-i mai întâi două degete de la mâna stângă, după aceea tăindu-i gâtul. Parohul locului a notat în certificatul de Botez al slujitoarei lui Dumnezeu: "A murit martiră la ora 4.00 în după-amiaza zilei de 24 octombrie 1941. Eroină a castităţii. Fie ca sufletul său sfânt să convertească această parohie şi să fie ocrotitoare pentru copiii şi familiile noastre. Acestea sunt jurămintele pe care le fac pentru mica noastră sfântă". Trupul a fost găsit de un frate al ei, care ieşise să o caute. Ucigaşul său, la cincizeci de ani după crimă, s-a întors la locul crimei cu suflet căit.

Slujitoarea lui Dumnezeu, care avea 13 ani când a fost ucisă, şi-a păstrat castitatea până la jertfa extremă a vieţii. Dorinţa de a-şi apăra fecioria pentru credinţa şi iubirea sa faţă de Dumnezeu a fost singura cauză pentru a fi ucisă. În comunitate s-a răspândit faima martiriului său, care durează şi astăzi.

La curia ecleziastică din Crato s-a făcut, în perioada 16 martie - 21 septembrie 2013, investigaţia diecezană, a cărei validitate juridică a fost aprobată de Congregaţia Cauzelor Sfinţilor. S-a discutat, ca de obicei, dacă a fost adevărat martiriu cel al slujitoarei lui Dumnezeu. La 18 octombrie 2018, s-a ţinut Congresul Special al Consultanţilor Teologi, care s-au exprimat favorabil: slujitoarea lui Dumnezeu a fost ucisă pentru fidelitatea sa faţă de Cristos şi faţă de Biserică.

Citind viaţa acestei martire, ne gândim la Sfânta Maria Goretti care în anul 1902, la vârsta de 12 ani, păstra cu preţul vieţii şi al sângelui ei crinul fecioriei din iubire faţă de Cristos. Această tânără din Brazilia, Benigna, intră în corul mare al fecioarelor care îl laudă pe mirele lor ceresc. Cerem mijlocirea acestei fericite pentru protejarea tuturor persoanelor vulnerabile, expuse violenţei şi brutalităţii celorlalţi.