de pr. Ioan Balan
În inima omului sălăşluieşte grăitoarea dorinţă după "tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte". Atotputernicul a sădit adânc în creatura sa preaiubită planta dorinţei după veşnicie, pentru a şti şi a crede că după această viaţă mai urmează ceva, mult mai puternic decât toate: veşnicia.
Din experienţa comună muritorilor putem desprinde file întregi scrijelite de durerea despărţirilor. Nu există casă în care să nu se aştearnă tăcute draperiile negre de doliu; fiecare uşă, la un moment dat, va scârţâi, ca un plâns dureros al ei, după cineva care pleacă pentru totdeauna; nu este frunză care să se dezlipească de ramura mamă fără un zbor, un dans de rămas-bun făcut omenirii; nu există cer peste care să nu se tragă perdeaua neagră a întunericului; nu există piesă de teatru peste care să nu se retragă pentru ultima dată cortina sfârşitului; fiecare om va însămânţa pământul cu trupul său, gonind spre odihna cea veşnică după fuga obositoare prin viaţa prea sătulă de griji tulburătoare, probleme sfâşietoare şi dureri scâncitoare.
Şi totul se opreşte aici? Doar zbucium, chin şi vale de plângeri? O viaţă ce se termină iremediabil doar cu un sărut amar şi dureros de adio? Dacă ar fi aşa, nu merită să fii om ducându-ţi povara anilor în lumea de sub soare!
De unde veşnicia? O ştim, dar o recunoaştem atât de greu! Veşnicia nu o dă omul, nu poate să o dea el... nu are putinţă şi gata! Veşnicia nu poate să o dea nici măcar semnele lăsate de oameni cu atâta trudă pe pământ! Veşnicia ne-o dăruieşte el, Dumnezeu! În momentul creării noastre, părinţii au lucrat cu Domnul, s-au făcut colaboratorii săi, deoarece părinţii ne-au dat trupul, carnea, în schimb, sufletul nemuritor şi spiritul ni le-a dăruit el, Dumnezeu, sădind veşnicia în şi pentru noi.
Eu nu mă mulţumesc cu o simplă groapă peste care vor ploua boabe şi bolovani de pământ aruncaţi în grabă de gropari. Deasupra mormântului meu va sălăşlui o cruce înfiptă în pământ, o cruce a speranţei în înviere. De aceea, nu pot face ca buzele mele să fie inerte în această lume care se hrăneşte din cultura morţii. Nu, nu pot să tac, de aceea cânt împreună cu dreptul Iob: "Eu cred că Răscumpărătorul meu trăieşte şi în ziua cea din urmă din pământ voi învia. Şi cu ochii mei îl voi vedea pe Dumnezeu, Mântuitorul meu!"
