de pr. Florin-Petru Sescu

Trăim zilele binecuvântate ale învierii Domnului, timp binecuvântat ce ne vorbeşte despre victoria luminii asupra întunericului, a binelui asupra răului. Credinţa, Speranţa şi Iubirea, cele trei virtuţi teologale care ne călăuzesc viaţa, îşi află fundamentul într-un Mântuitor care a învins răul, a învins moartea şi ne ajută să înţelegem bucuria de a fi mântuiţi, fără ca noi să fi meritat acest lucru.

Bucuria Învierii însă nu se rezumă doar la o bucurie personală, ci se transformă într-un mandat extraordinar, un mandat misionar, pe care-l auzim de cele mai multe ori în ziua de Înălţare, când Isus Cristos spune: "Cristos trebuia să sufere şi să învie din morţi a treia zi şi să fie predicată convertirea în numele lui spre iertarea păcatelor la toate neamurile. Începând din Ierusalim, voi veţi fi martorii acestor lucruri" (Lc 24,46-48). Prin aceste cuvinte, noi toţi devenim misionari, martori ai iubirii lui Dumnezeu faţă de toţi, pentru că el a murit şi a înviat pentru mântuirea tuturor. Noi suntem martori ai acestor lucruri atât celor apropiaţi, cunoscuţi nouă - celor din Ierusalim, cum spune Isus -, cât şi celor de departe, celor necunoscuţi - neamurilor.

Având în vedere faptul că Centrul Misionar Diecezan înglobează în acest moment două oficii ale Episcopiei de Iaşi: Oficiul pentru Misiuni şi Oficiul pentru Migranţi, vă invit să citim împreună rugăciunea unui refugiat african care cerea ajutorul statelor occidentale:

"Am bătut la poarta casei tale, am bătut la uşa inimii tale, pentru a avea un pat, pentru a avea un loc de odihnă. De ce mă respingi? Te rog, primeşte-mă, frate!

De ce mă întrebi dacă vin din Africa, dacă vin din America, dacă vin din Asia, dacă vin din Oceania sau chiar din Europa? Te rog, primeşte-mă, frate!

De ce mă întrebi de mărimea nasului meu, de proeminenţa buzelor mele, de culoarea pielii mele, de confesiunea sau religia mea? Eu doar te rog, primeşte-mă, frate!

Nu sunt un negru, nu sunt un alb, nu sunt un roşcat şi nici un galben, sunt doar un... om. Te rog, primeşte-mă, frate!

Deschide poarta casei tale, deschide-ţi inima, pentru că sunt un om, un om ca toţi oamenii care au trăit pe pământ, un om ca toţi oamenii care au intrat în cer, un om asemenea ţie!"

Mişcătoare cuvinte ce ne invită să privim cu mai multă atenţie modul în care îi privim pe fraţii noştri de peste mări şi ţări, pe fraţii noştri de peste graniţe, pe fraţii noştri care trăiesc printre noi, dar poate ni se par diferiţi. Toţi suntem oameni, suntem asemănători. Bucuria învierii şi încrederea că iubirea lui Dumnezeu învinge întotdeauna sunt lucruri pe care trebuie să le facem cunoscute tuturor, pentru că, fiind membre ale Trupului Mistic al lui Cristos, ne mântuim doar împreună.

Episcopul american Fulton John Sheen spunea într-o predică a sa: "Tu nu ai devenit catolic pentru a urma o cale solitară către un paradis solitar... Dacă vezi un frate în suferinţă şi îţi închizi inima, cum poţi spune că iubirea lui Cristos locuieşte în tine? Niciunul dintre noi nu va intra în paradis, dacă nu va găsi acolo un suflet căruia să-i poată spune: «Şi eu te-am ajutat să ajungi aici!»"

Trăim zilele frumoase ale învierii, zile în care speranţa noastră reînvie. În acest timp, să nu lipsească din inimă şi minte rugăciunea şi jertfa pentru misiuni şi pentru refugiaţi. Să nu încetăm să ne rugăm pentru pace şi linişte în lumea întreagă, iar atunci când este nevoie, să întindem şi o mână de ajutor. Cristos a înviat!