de Vlad Ropotică
În piesa "Richard al II-lea", William Shakespeare aşază o scenă interesantă. Apăsat de nenumăratele erori şi de stilul său autoritar de conducere, regele Richard este forţat să renunţe la coroană în favoarea vărului său, Henry.
Înainte de abdicare, regele face un gest interesant: cere o oglindă. Se priveşte şi cu groază vede că imaginea este a unui om care nu arată a rege. Dar, pentru că nu vrea să renunţe la tron, se răzbună pe oglindă, pe care o sparge de podea.
Adesea, suntem şi noi prinşi în capcana regelui Richard. Oglinda ne arată un adevăr incomod şi, pentru a fugi de el şi de consecinţele sale, preferăm să spargem oglinda, să ne ascundem de realitate, sperând cu disperare că acel adevăr va dispărea.
În aceste zile încă se aude vestea învierii prin salutul creştinilor, dar tot mai puţini chiar cred în aceste cuvinte. În anul 2010, un sondaj BBC arăta că peste un sfert din britanicii care se declarau creştini nu credeau în învierea lui Isus, şi nu avem prea multe motive să credem că astăzi lucrurile ar sta mult mai bine. Din contră. Iar acest lucru ne face să ne simţim ameninţaţi de o lume care îşi pierde credinţa. Şi credem că trăim vremuri speciale, când, de fapt, învierea lui Isus a fost un adevăr incomod chiar înainte de a se fi petrecut.
Liderii religioşi care complotaseră uciderea lui Cristos erau tulburaţi. Deşi el era mort, nu uitaseră că le promisese învierea. Aşa că doreau să spargă oglinda. Au sigilat mormântul, l-au înconjurat de soldaţi, iar când învierea a devenit inevitabilă, au mituit martorii evenimentului, fabricând şi un fake-news greu de înghiţit de oameni cu o minimă raţiune - 11 discipoli speriaţi au furat un cadavru dintr-un mormânt păzit de soldaţi ai Romei.
Nici mai apoi oamenii nu au acceptat prea uşor acest adevăr incomod: atenienii au fost fascinaţi de discursul Sfântului Paul, dar totul până la înviere. Evrei, romani sau greci, cu toţii au manifestat o alergie gravă faţă de acest eveniment. Astăzi, oamenii care se consideră elevaţi merg pe ideea unui eveniment pentru care "nu avem dovezi", aşteptând parcă o filmare live de acum 2.000 de ani şi uitând că adevărul istoric se reconstituie în multe feluri.
De ce însă această aversiune faţă de înviere? Pentru că ea e asemenea oglinzii regelui Richard. Dacă Isus e viu, totul se schimbă. Dacă Isus a înviat, înseamnă că tot ceea ce a spus e adevărat. Înseamnă că e Dumnezeu. Pentru contemporani însemna că ei condamnaseră un nevinovat care era, în plus, şi Fiul lui Dumnezeu. Pentru omul de azi înseamnă că aerele noastre de siguranţă în propriile idei şi strategii sunt inutile. Dacă Isus e viu, înseamnă că, mai devreme sau mai târziu, va exista şi un ceas al socotelilor finale. Aşa că mai bine... spargem oglinda.
Dar există şi o veste bună, mai ales pentru cei care cred în înviere. Compozitorul american Bill Gaither a scris în anii 1950 un cântec care spunea cam aşa: "Because he lives, I can face tomorrow..." ("Pentru că el trăieşte, pot înfrunta ziua de mâine"). Aceasta e vestea bună pentru un creştin - Isus e viu şi acest lucru aduce viaţă şi omului. Aduce speranţă şi puterea de a înfrunta chiar şi cel mai dur adevăr. Şi de a nu sparge oglinda.
