de pr. prof. Petru Sebastian Tamaş
În şcoală învaţă nu doar elevii, ci şi profesorii. Desfăşurarea etapei naţionale a Olimpiadei de Religie Catolică la Iaşi, în perioada 27 aprilie - 1 mai, este o ocazie de reflecţii profunde cu privire la "cine pe cine educă" şi la sensul competiţiilor şcolare.
"Domnule profesor, ajutaţi-mă să devin mare aşa cum sunteţi dumneavoastră!", mi-a mărturisit într-o zi un tânăr care intra în primul an de liceu. Cuvintele elevului îmi răsună şi astăzi ca un dangăt de clopot de fiecare dată când păşesc spre sălile de clasă. O vreme am considerat că doar profesorul educă, că doar el îi ajută pe elevi să devină mari. Experienţa didactică, ştiinţa de carte sunt pentru profesori atuuri importante, iar ele pot asuma un rol determinant în alegerile de viaţă ale tânărului elev.
Întâlnirea cu un profesor eminent cu părul cărunt, la final de carieră didactică, a reconfigurat în mintea mea vechea perspectivă: "Părinte, fiecare elev pe care îl avem în faţa noastră este mai bun decât noi, cel puţin într-un domeniu". Cu alte cuvinte, fiecare elev ne oferă nouă, adulţilor, o lecţie de viaţă. Când elevii din faţa noastră sunt olimpici, lecţia predată de ei are conotaţii de înalt rafinament şi deschide perspective neintuite. Întâlnirea cu elevii olimpici, indiferent de disciplina lor de excelenţă, m-a aşezat invariabil în ipostaza învăţăcelului.
Am învăţat de la olimpici că, dacă te-ai oprit din învăţat şi din citit, ai pierdut şansa de a creşte şi de a fi mai bun; şansa aparţine celor care nu obosesc să înveţe.
Am învăţat de la olimpici că viaţa e o luptă cu multe bătălii, că nici bine nu se-ncheie una că începe alta; nu e timp de culcat pe-o ureche.
Am învăţat de la olimpici că fără pasiune te stingi precum o lumânare sub adierea vântului de toamnă; plictiseala şi lipsa de energie ucid.
Am învăţat de la olimpici că niciodată nu le ştii pe toate şi mereu mai e ceva de învăţat; autosuficienţa naşte monştri.
Am învăţat de la olimpici să mă ridic atunci când eşuez, căci eşecul nu-i decât o treaptă spre succes; în viaţă reuşeşte doar cel care nu se descurajează.
Am învăţat de la olimpici să nu mă mulţumesc cu lucruri mici, să construiesc cetăţi, şi nu cocioabe; e important să avem visuri mari.
Am învăţat de la olimpici să am modele oameni mari şi astfel să le calc pe urme; suntem media celor mai buni trei prieteni pe care îi avem.
Am învăţat de la olimpici că ceilalţi nu-mi sunt adversari, ci prieteni cu care împart aceleaşi pasiuni şi visuri; suntem tovarăşi de drum, nu concurenţi.
Am învăţat de la olimpici că fără iubire ştiinţa ucide, iar fără ştiinţă iubirea este oarbă; Dumnezeu este iubire, iar el a creat ştiinţa.
Am învăţat de la olimpici să dăruiesc totul, să sacrific totul fără speranţa de răsplată, căci asta înseamnă a iubi; nu am fi avut nimic, nici măcar ştiinţă de carte, dacă nu ne-ar fi oferit-o Dumnezeu.
Am învăţat de la olimpici să tind spre Absolut, să-l visez, să-l caut neîncetat şi să îl iubesc, căci el se numeşte Dumnezeu.
* * *
În perioada 27 aprilie - 1 mai s-a desfăşurat la Iaşi etapa naţională a Olimpiadei de Religie Catolică, cultele romano-catolic şi greco-catolic, clasele V-XII, şi colegii/licee teologice, clasele IX-XII. Au participat 140 de elevi şi 50 de profesori din întreaga ţară, evenimentul desfăşurându-se la Institutul Teologic "Sfântul Iosif". Aceasta este cea de-a XI-a ediţie, ediţia precedentă având loc în anul 2019, la Alba Iulia.
