Interviu cu pr. Alessandro Lembo, din Congregaţia "Don Orione", de pr. Adrian Blăjuţă

Anul acesta se împlinesc 150 de ani de la naşterea Sfântului Alois Orione, "apostol al carităţii", aşa cum l-a numit Sfântul Ioan Paul al II-lea. Congregaţia "Don Orione" sărbătoreşte acest an jubiliar în diferite moduri în locurile în care slujeşte. Cu această ocazie, pr. Alessandro Lembo, rector al Seminarului "Don Orione" din Iaşi, ne-a oferit un interviu.

- Aş dori mai întâi să ne spuneţi câteva cuvinte despre dv. şi cum aţi ales să faceţi parte din Congregaţia "Don Orione".

L-am cunoscut pe don Orione prin intermediul fiilor săi care slujeau în Reggio Calabria, oraşul din sudul Italiei în care eu trăiam şi eram student la Facultatea de Inginerie. Acolo, preoţii lui don Orione îşi desfăşoară o misiune frumoasă din anul 1908, atunci când don Orione a sosit în oraş pentru a-şi oferi ajutorul în urma cutremurului înfiorător care l-a devastat în acel an, provocând zeci de mii de morţi. Prima activitate a lui don Orione, şi a primilor preoţi sosiţi după el, a fost aceea de a-i ajuta pe copiii care rămăseseră orfani din cauza cutremurului. În anii următori, când problema orfanilor nu mai era o urgenţă, preoţii orionini au continuat să slujească în domeniul social, mai ales îngrijind copiii şi adolescenţii defavorizaţi din cauza sărăciei, atât materiale, cât şi morale, a familiilor lor. Eu am făcut primii mei paşi în congregaţia orionină oferind puţin din timpul meu liber pentru activităţi de voluntariat cu aceşti copii şi băieţii mai mari. Încetul cu încetul, această experienţă a aprins în mine dorinţa de a îngriji mai mult şi mai bine viaţa mea spirituală şi legătura cu Dumnezeu... şi, după câţiva ani de slujire şi discernământ şi după ce am terminat facultatea, am intrat în seminar.

- Jubileul pe care îl sărbătoriţi se leagă de naşterea lui Don Orione...

Aşa cum reiese din ceea ce am spus referitor la întâlnirea mea cu Opera lui don Orione, el era un preot care avea inima înflăcărată şi dilatată de iubirea lui Cristos. Acest lucru l-a pus într-o "mişcare continuă", pentru că era cuprins de o dorinţă arzătoare de a-i ajuta pe cât mai mulţi oameni să cunoască aceeaşi iubire şi aceeaşi bucurie. Însă el era convins că întâlnirea deplină cu Cristos este posibilă doar în Biserica Catolică, ascultând şi împlinind în viaţa proprie învăţăturile şi indicaţiile pe care le dă Papa, Vicarul lui Cristos pe acest pământ. Într-un timp în care lumea, în Italia, se îndepărta de Biserică din cauza răspândirii unei mentalităţi materialiste şi comuniste (don Orione s-a născut în anul 1872 la Tortona în nordul Italiei şi a murit în anul 1940), el era convins că modalitatea cea mai elocventă, pentru a-l anunţa pe Cristos şi pentru a readuce poporul în Biserică, era aceea de a trăi caritatea evanghelică mereu cu radicalitate, iubindu-l pe Cristos în cei mai săraci şi mai nevoiaşi dintre oameni. Aceia în care, spunea mereu el, "străluceşte într-un mod deosebit lumina lui Cristos". Aşadar, fiind încă seminarist, sprijinit de episcopul din Tortona, a început să înfiinţeze diferite activităţi, mai ales în favoarea tinerilor şi a copiilor. Prin diferite căi, înstelate de semnele tipice ale Providenţei, adică de rodnicia de neconfundat a carităţii şi de nenumărate cruci primite şi înfruntate cu credinţă statornică, aceste activităţi au crescut zi de zi, devenind primul nucleu al viitoarei congregaţii.

- Pentru cei care nu cunosc sau nu cunosc foarte bine Congregaţia "Don Orione", vorbiţi-ne un pic despre această congregaţie, despre carisma ei şi despre prezenţa în lume.

Don Orione a moştenit pasiunea şi râvna pentru binele tinerilor de la don Bosco, alături de care a trăit timp de trei ani, atunci când el era adolescent şi don Bosco se apropia de sfârşitul vieţii sale pământeşti. Însă, în timp, don Orione a simţit cu claritate că misiunea sa era să deschidă uşile caselor sale, pe cât posibil, la cât mai mulţi oameni, indiferent de vârstă, condiţia lor socială, de religie... singura condiţie era "să aibă o durere". Fidel acestei intuiţii, congregaţia lui a înmulţit operele în favoarea celor mici şi nevoiaşi, atât în timpul vieţii, cât şi după moartea sa. Astăzi, congregaţia lui don Orione - Congregaţia "Mică Operă a Divinei Providenţe", acesta este numele oficial al congregaţiei - este răspândită în peste 30 de ţări. Activităţile principale pe care le desfăşoară sunt acelea cu copiii şi tinerii defavorizaţi, cu persoanele care suferă din cauza diferitelor forme de dizabilitate (congregaţia are multe centre pentru primirea acestor persoane, centre pe care le numim "Piccolo Cottolengo"), de boli sau de dependenţe.

Dar carisma lui don Orione găseşte posibilitatea de a se exprima şi în numeroasele parohii care sunt încredinţate congregaţiei în diferite dieceze ale lumii, unde modalitatea de înfăptuire a unei carităţi faptice devine nota caracteristică a tuturor activităţilor pastorale care se desfăşoară în parohia respectivă.

- Unde se află congregaţia în România şi care sunt activităţile pe care le desfăşuraţi în aceste locuri?

În România, Congregaţia "Don Orione" este prezentă la Iaşi în cadrul Seminarului "Don Orione" şi al Comunităţii "Casa Speranţa", două instituţii formative şi caritative, la Oradea în Centrul "Don Orione" unde se desfăşoară activităţi educative şi pastorale în Parohia Greco-Catolică "Toţi Sfinţii" şi Liceul "Don Orione", şi la Bucureşti (Voluntari) unde preoţii orionini îi slujesc pe cei bătrâni şi pe tinerii şi copiii cu dizabilităţi. Surorile din Congregaţia "Don Orione", în schimb, îşi au reşedinţa în Satul Nou (Bîra), judeţul Neamţ.

- Pe lângă diferitele evenimente liturgice, caritative sau academice, Penitenţiaria Apostolică a acordat indulgenţa plenară cu ocazia jubileului pe care îl sărbătoriţi. Despre ce este vorba şi cine poate primi această indulgenţă?

Pe 23 iunie se împlinesc 150 de ani de la naşterea Sfântului Alois Orione. Cu această ocazie, Penitenţiaria Apostolică a acordat indulgenţa plenară, pentru cei vii şi pentru cei răposaţi, începând cu data de 12 martie până în data de 29 august, tuturor celor care vizitează, cu spirit de credinţă, o casă a preoţilor sau a surorilor din Congregaţia "Don Orione" şi care împlinesc condiţiile cerute de Biserică: celebrarea sacramentului Spovezii, participarea la Sfânta Împărtăşanie şi rugăciunea după intenţiile Sfântului Părinte.

- Care ar fi evenimentele pe care le trăieşte Congregaţia "Don Orione" în acest an jubiliar?

Congregaţia "Don Orione" celebrează acest an pastoral într-o atmosferă jubiliară, de rugăciune, de gratitudine, dar mai ales de intensă slujire în locurile unde Providenţa a voit să o trimită.

Evenimentele oficiale principale se vor concentra în zona oraşului Tortona, acolo unde don Orione a început misiunea sa şi unde este păstrat trupul său, pentru a permite tuturor credincioşilor să se roage Domnului cu mai multă râvnă prin mijlocirea Sfântului Alois Orione. Aceste evenimente vor fi atât cu un caracter liturgic, cât şi civil şi vor avea momentul lor culminant cu ocazia încheierii celui de-al XV-lea Capitul General al congregaţiei, ce se va celebra în luna iunie şi în cadrul căruia participanţii şi alţi reprezentanţi ai diferitelor realităţii orionine vor fi primiţi în audienţă privată de către Papa Francisc, pe 25 iunie.

- În contextul sărbătorilor Sfintelor Paşti, care credeţi că este mesajul pe care îl transmite don Orione oamenilor de azi?

Don Orione a fost un om sensibil şi puternic în acelaşi timp; tandru şi exigent, care se lăsa atins şi rănit de suferinţele şi necazurile care afectau lumea în care a trăit, însă înfruntându-le cu o speranţă neclintită că "binele va avea ultimul cuvânt, pentru că acela care învinge este Cristos". Cu Sfântul Alois Orione, în acest timp pascal, putem reînnoi credinţa noastră statornică, fiind încrezători că Isus Cristos a înviat, că mormântul, în dimineaţa din cea de-a treia zi, a fost găsit gol. Viaţa noastră, cu toate problemele şi suferinţele ei, nu este îndreptată spre întuneric şi lipsă de sens, ci spre acea plinătate de iubire pentru care cu toţii am fost gândiţi şi creaţi. Şi atunci... nici nu vrem şi nici nu avem dreptul să risipim această viaţă pierzându-ne în lucruri mici: caritas Christi urget nos ("iubirea lui Cristos ne obligă!").