traducere şi prelucrare de pr. Mihai Pătraşcu
Charles de Foucauld se naşte la 15 septembrie 1858 la Strasbourg (Franţa) într-o familie creştină. Foarte inteligent, înzestrat cu un spirit curios, cultivă foarte repede pasiunea pentru lectură. Se lasă învins de scepticismul religios care marchează epoca sa. Repede, conform chiar cuvintelor sale, îşi pierde credinţa şi se cufundă într-o viaţă lumească de distracţie şi de dezordine, care îl lasă însă neîmplinit.
La 20 de ani este trimis în Algeria. Ulterior, efectuează o călătorie de explorare ştiinţifică în Maroc, care îi va obţine gloria rezervată exploratorilor din secolul al XIX-lea. Descoperirea credinţei musulmane, căutarea interioară a adevărului, bunătatea şi prietenia discretă a verişoarei, ajutorul unui călugăr îl vor face să redescopere credinţa creştină. El a înţeles atunci că "nu putea să facă altfel decât să trăiască pentru Dumnezeu".
După un pelerinaj în Ţara Sfântă (1888-1889), unde "merge pe străzile din Nazaret pe care au păşit picioarele lui Isus, artizan sărac", descoperă misterul din Nazaret, care va fi de acum înainte inima spiritualităţii sale. Locuieşte timp de şapte ani într-un schit trapist din Siria, lăsându-se format la şcoala monastică şi căutând imitarea perfectă a lui Isus care a trăit la Nazaret.
În anul 1897, pleacă din nou în Ţara Sfântă şi trăieşte la Nazaret, ca lucrător casnic la clarise (1897-1900). În slujire, în munca foarte umilă, în meditarea evangheliei la picioarele tabernacolului va încerca să trăiască "existenţa umilă şi întunecată a muncitorului divin din Nazaret" ca mic frate al lui Isus în sfânta casă din Nazaret, între Maria şi Iosif. Meditând la misterul vizitei Sfintei Fecioare Maria la Elisabeta, el care a primit "vocaţia la viaţa ascunsă şi tăcută şi nu pe aceea a unui om al cuvintelor", descoperă că şi el poate participa la opera mântuirii imitând-o pe Sfânta Fecioară.
Întărit de certitudinea că "nimic nu-l glorifică aşa de mult pe Dumnezeu aici pe pământ ca prezenţa şi ofranda Euharistiei", primeşte hirotonirea sacerdotală la 9 iunie 1901. "Zilele mele de reculegere pentru diaconat şi pentru preoţie mi-au arătat că această viaţă de la Nazaret, care mi se părea că este vocaţia mea, trebuia trăită nu în Ţara Sfântă, atât de iubită, ci printre sufletele cele mai bolnave, printre oile cele mai abandonate", scria el.
În 1901, Charles de Foucauld se îndreaptă, aşadar, spre graniţa Marocului, în Algeria. Acolo va încerca să aducă la Cristos pe toţi oamenii pe care-i întâlneşte "nu prin cuvinte, ci cu prezenţa Preasfântului Sacrament, oferirea jertfei divine, rugăciune, pocăinţă, împărtăşind până şi ultima îmbucătură de pâine cu fiecare sărac, cu fiecare oaspete, cu fiecare necunoscut care se prezintă şi primind pe fiecare om ca pe un frate preaiubit". Din cauza închiderii graniţelor cu Marocul, Charles merge în 1905 să locuiască în inima Saharei, la Tamanrasset.
Iubirea îl conduce până la dăruirea vieţii sale la 1 decembrie 1916, asasinat de tâlhari, într-o despuiere extremă. În moarte a realizat perfect vocaţia sa: "să treacă necunoscut pe pământ ca un călător în noapte, imitând în toate pe Isus la Nazaret şi pe Isus pe cruce". În anul 2016, la 100 de ani de la moartea sa, i-a fost atribuită o minune: e vorba de "pericolul evitat", aşa cum au numit experţii, al unui tânăr care a căzut de la 15,5 m înălţime, fără a avea leziuni. Charles de Foucauld va fi canonizat la 15 mai, fiind un exemplu pentru cei care vor să fie ucenicii lui Isus în umilinţă şi simplitate desăvârşită.
