de pr. Iulian Faraoanu
Timpul pascal celebrat în luna mai are un popas festiv în Duminica Bunului Păstor. Plecând de la tematica sărbătorii, am putea formula o întrebare utilă în căutarea veşniciei fericite: Cum ne putem raporta în manieră corectă la Isus, Bunul Păstor?
Imaginea păstorului şi a turmei nu mai are un impact atât de mare pentru oamenii din zilele noastre. Cu toate acestea, Isus ni se înfăţişează în calitate de păstor. Un păstor care ocroteşte oile, astfel încât nimeni nu le poate răpi. Noi avem certitudinea că, atunci când Domnul e cu noi, nimic nu poate fi împotriva noastră. În Rom 8,38-39, Paul afirma: "Eu sunt sigur că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici cele prezente, nici cele viitoare, nici puterile... şi nici vreo altă creatură nu vor putea să ne despartă de iubirea lui Dumnezeu care este în Cristos".
În Evanghelia duminicii, ambientată în cadrul sărbătorii Dedicării Templului (festivitatea ebraică Hanukkah), apare în prim-plan imaginea Păstorului cel bun sau păstorul cel frumos, aşa cum se exprimă textul original în greacă. Isus, pe linia Dumnezeului din Vechiul Testament, se prezintă în calitate de păstor plin de putere, în aşa fel încât nimeni nu poate răpi oile din mâna Tatălui. Un asemenea păstor desfăşoară mai multe acţiuni. În primul rând, vorbeşte, cultivând în acest fel dialogul. În al doilea rând, îi cunoaşte pe cei care fac parte din turma sa, o cunoaştere specială bazată pe trăire. În sfârşit, oferă viaţa veşnică, darul prin excelenţă care echivalează cu mântuirea. De cealaltă parte stau oile. Şi acestea împlinesc nişte acţiuni: ascultă glasul şi îl urmează pe păstor. Oile percep faptul că sunt ocrotite şi trebuie să se deschidă pentru a primi darul vieţii.
De la întrebarea iniţială putem formula o altă întrebare: Cum ar trebui să se comporte oile în faţa Păstorului? Întâi de toate, ele ascultă glasul său, ascultarea fiind o componentă esenţială în mediul biblic. E vorba de un tip de sintonizare a inimii şi a voinţei la cuvântul Domnului; o ascultare ce înseamnă şi adeziune, supunere, alegeri de viaţă. Iar vocea de ascultat este cea divină, cuvântul lui Dumnezeu care stă la baza oricărei chemări. Domnul are iniţiativa, el rupe tăcerea şi ni se adresează. Astfel, prima datorie este ascultarea.
Mai apoi, oile se lasă cunoscute, stabilindu-se astfel o comunicare intimă şi profundă între Cristos şi discipol. Aici intervine conceptul cunoaşterii biblice, o cunoaştere ce îmbrăţişează în mod intens mintea, inima şi întreaga persoană. Dimensiunea relaţională, raportul personal şi vital dintre Isus şi discipoli sunt fundamentale. Evanghelia subliniază acest lucru, repetând de şapte ori pronumele posesiv la persoana I. "Dar voi, cine spuneţi că sunt eu?" Ce părere ţi-ai format tu despre Cristos? Astfel, a doua datorie a chemării este cunoaşterea personală a lui Isus.
În sfârşit, membrii turmei au datoria să urmeze Păstorul. Urmarea înseamnă angajare concretă şi personală, a merge pe urmele Maestrului. O urmare continuă, zi de zi, chiar dacă la orizont se întrevede uneori coşmarul lupului care e gata să devoreze trupul şi sufletul nostru. Urmarea respectivă este în realitate o înaintare care se realizează împreună cu ceilalţi. Şi este o urmare care are şi o ţintă: ţara promisă. În acest caz, a treia datorie a chemării este urmarea sau adeziunea.
Isus, Bunul Păstor, să ne inspire şi să ne ajute pentru o bună relaţionare cu persoana sa, raport în care să primeze ascultarea, cunoaşterea şi adeziunea.
