de pr. Ioan Balan
Educatorii primordiali ai copiilor sunt părinţii, cei doi îngeri hărăziţi de Dumnezeu să traseze prezentul micuţilor şi să le puncteze viitorul, întinzându-şi aripile luminoase, ocrotind leagănul dulcii copilării.
Copiii sunt darul cel mai minunat pe care un bărbat şi o femeie îl pot primi în viaţă de la Dumnezeu. Cât de frumos este să vezi un părinte învăţându-şi copilul să rostească cuvinte în timp ce el, ca adult, învaţă graiul gânguritului celui mic! Cât de minunat este să priveşti o mamă cum îşi strânge la piept copilul, sigilându-i pe veci dragostea cu un sărut gingaş pe obrazul curat ce revarsă puritatea inocenţei inimii! Este extraordinar gestul micuţului care, cu încredere nestrămutată, strânge în pumnul său firav degetul puternic al tatălui său! Memorabile sunt pentru părinţi primele silabe şi cuvinte stâlcite rostite de copilaş, căutând să-i convingă pe ascultători de importanţa glasului său! Mai ştiţi primii oameni de care v-aţi îndrăgostit? Dar primii oameni cu care v-aţi certat? Sunt mama şi tata! Din momentul venirii copilului pe lume, părinţii au căutat mereu să-i coloreze existenţa cu tot ce au putut ei mai mult şi să-l conducă în visul vieţii lor până când se naşte în noua făptură propriul vis, propriul ideal!
Copilul visează de la o vârstă foarte fragedă. Ce mult visează! Are visul său! Un vis care prinde contururi odată cu trecerea zilelor şi se cristalizează prin efort, muncă şi sacrificiu. Părinţilor, nu vă împotriviţi visului copiilor voştri! Fiţi-le pictori, desenându-le visul în culori de speranţă! Sculptaţi-le cu migală în marmura vieţii acel vis chemat să devină realitate! Noi, ca oameni, suntem visul lui Dumnezeu chemat să devină realitate. Şi el nu zădărniceşte niciodată visul său cu noi, întrucât dă credit mereu dorinţei inimii noastre, nu ne limitează, nu ne striveşte, ci împlineşte până în cel mai mic amănunt năzuinţa încolţită într-o inimă bună şi curată. Părinţilor, priviţi-vă copilul în ochi! Vedeţi cât sunt de senini! Acolo se vede cuibărit visul devenirii propriului copil. Acolo se află tăcut viitorul adult. Lăsaţi-l să zburde pe pajiştea mereu verde a speranţei într-o lume mai bună, într-o lume a adevărului în care Dumnezeu să încolţească dorinţa binelui care să odihnească inima omului! Părinţilor, nu tăiaţi nici elanul, nici visul, nici aripile copilului vostru! Creaţi-i spaţiul să zboare spre viitor! Şi nu uitaţi niciodată că visele sunt busolele inimii, sunt proiecte de viaţă care rezistă la temperaturile maxime ale problemelor vieţii.
