de Andrei-Marcelin Bolog, seminarist
"M-ai chemat? Iată-mă!" (1Sam 3,6). Tu cum răspunzi chemării pe care ţi-o adresează Domnul? Eşti atent la glasul lui Dumnezeu care răsună în interiorul inimii tale?
Dacă ai auzit acest glas, atunci răspunsul cel mai potrivit este cel al tânărului Samuel: "Vorbeşte, Doamne, căci slujitorul tău ascultă!" (1Sam 3,9).
Fiecare om simte în interiorul lui o atracţie spre o anumită stare de viaţă sau un mod de a trăi pe care îl consideră potrivit pentru împlinirea proprie. Fiecare om, mai ales în tinereţe, aspiră spre un stil de viaţă care răspunde celor mai profunde aşteptări ale sufletului său. De-a lungul istoriei, Dumnezeu nu a încetat niciodată să dăruiască oamenilor vocaţii de toate tipurile; el nu face economie de chemări, iar în planul său măreţ există o chemare pentru fiecare om în parte. Vocaţia nu este o poruncă, ci o alegere, iar Dumnezeu lasă omului libertatea de a alege starea de viaţă prin care să poată ajunge la fericirea veşnică din cer.
Vocaţia poate fi asemenea unui mărgăritar de mare preţ, precum cel din parabolă (Mt 13,44-46), pe care omul, găsindu-l, face tot ce îi stă în putinţă pentru a intra în posesia lui. Viaţa omului constă în a căuta şi a găsi calea cea mai bună, care i se potriveşte, pentru a ajunge la adevărata fericire. De aceea, este necesar ca omul să discearnă care este voinţa lui Dumnezeu cu privire la el, să asculte glasul Tatălui ceresc, care se poate auzi slab din cauza zgomotului acestei lumi, şi să se lase ghidat de semnele divine.
Din multitudinea de chemări, există unele speciale: acelea de a-l urma pe Dumnezeu printr-o viaţă dedicată cu totul slujirii lui. Acestea se pot vedea la diferitele carisme care animă viaţa atâtor congregaţii de fraţi şi surori. Astfel de chemări pot înflăcăra sufletele multor persoane, dar influenţele societăţii de astăzi îi pot face pe mulţi să fie reţinuţi în inima lor în a-i da lui Dumnezeu un răspuns clar. Îndemnul Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea poate fi o încurajare pentru cei cărora le este frică să-l urmeze pe Cristos: "Nu vă fie teamă! Deschideţi-i larg porţile lui Cristos!" Însă, indiferent de chemarea primită, toţi au datoria de a-l sluji în iubire pe aproapele şi pe Dumnezeu.
Sfânta Fecioară Maria este mama vocaţiilor. Mulţi oameni şi-au găsit chemarea sau orientarea în viaţă adresându-i rugăciuni, vizitând sanctuarele închinate ei, implorându-i mijlocirea pentru a primi răspunsuri la întrebările lor. Ea nu rămâne indiferentă faţă de cei care sunt în dubii şi apelează cu încredere la ea pentru a primi ajutorul de care au nevoie, ci se îngrijeşte de toţi cu grijă maternă. Asemenea Mariei, cei chemaţi pot să exprime "da-ul" lor faţă de planul lui Dumnezeu, având o inimă disponibilă pentru a îndeplini cu fidelitate voinţa divină. Maria este exemplul desăvârşit de trăire a vocaţiei; ea a urmat cu fidelitate tot ceea ce Dumnezeu i-a transmis prin intermediul îngerului pentru a realiza planul divin de mântuire.
Însă este nevoie de rugăciuni pentru vocaţii, în special pentru acelea la preoţie şi la viaţa consacrată. Şi este nevoie de rugăciuni pentru ca vocaţiile să fie primite şi asumate fără frică sau având un sentiment excesiv de nevrednicie. Folosind cuvintele unei rugăciuni rostite în fiecare zi în Seminarul Mare din Iaşi, să cerem ca "prin mijlocirea Reginei Apostolilor, toţi cei chemaţi să fie plini de Duhul Sfânt şi să ducă mântuirea lui Dumnezeu la toate popoarele".
