Înger şi nu user
de pr. Felix Roca
Un aspect care ne ajută să devenim "înţelepţi digitali" ţine de modul în care comunicăm în mediul digital, adică de calitatea relaţiilor pe care le instaurăm şi a mesajelor pe care le transmitem.
Persoana cu care comunicăm, cunoscută sau mai puţin cunoscută, îşi are demnitatea ei chiar dacă se află "în spatele" unui ecran şi la zeci sau sute de kilometri distanţă. Suntem chemaţi să respectăm cu sfinţenie această demnitate! Este modalitatea prin care umanizăm relaţiile în mediul digital şi facem ca ele să fie cu adevărat întâlnire între persoane şi nu un cadru de revărsare a veninului sub diferite forme (jigniri, violenţă în limbaj, incitări, falsităţi etc.). Asupra acestui aspect vom reveni în articolele următoare, deoarece comportă o importanţă majoră. Însă în acest articol mă opresc asupra mesajelor pe care le transmitem atunci când comunicăm în mediul online.
În Mesajul pentru a 51-a Zi Mondială a Comunicaţiilor Sociale din anul 2017, Papa Francisc insistă "că este nevoie de a rupe cercul vicios al angoasei şi de a stăvili spirala fricii, rod al obişnuinţei de a fixa atenţia asupra «ştirilor rele» (războaie, terorism, scandaluri şi orice tip de eşec în evenimentele umane)". Este un îndemn atât de actual! Pandemia şi războiul din Ucraina au declanşat o avalanşă de ştiri negative care, inevitabil, afectează starea de spirit a multor persoane. Sfântul Părinte ne invită "să depăşim acel sentiment de supărare şi de resemnare care adesea ne cuprinde, aruncându-ne în apatie, dând naştere la frici sau la impresia că nu se poate pune limită răului". Nu este vorba de a adopta logica struţului, de a nega realitatea sau de a răspândi un optimism naiv care nu se lasă atins de scandalul răului! Ca ucenici ai lui Cristos, suntem chemaţi să privim realitatea cu ochii lui Dumnezeu şi să răspândim vestea cea bună, care este însuşi Isus. În el, întunericul şi moartea devin loc de comuniune cu Lumina şi Viaţa. Astfel, se naşte o speranţă care nu dezamăgeşte şi care umple de lumină viaţa tuturor.
Toţi suntem chemaţi să răspândim această speranţă, să o dăruim tuturor, mai ales celor care sunt deznădăjduiţi. O astfel de alegere ne face atenţi ca fiecare postare pe reţelele sociale, fiecare reacţie sau distribuire să fie marcate de această lumină. Câte învăţături bune, îndemnuri înţelepte, sugestii potrivite putem distribui şi, în felul acesta, să ajutăm atâtea persoane să îşi ridice privirea şi să înainteze cu încredere pe drumul vieţii!
Aşa cum prezenţa lui Cristos ar trebui să se vădească în viaţa noastră, în comportamente şi pe chipul nostru, la fel "urmele" pe care le lăsăm în mediul online, în special pe conturile noastre sociale, ar trebui să fie marcate de lumina şi pacea lui Cristos. Este modalitatea în care fiecare dintre noi construieşte împărăţia lui Dumnezeu, fără să se lase copleşit de neghina care creşte. Fiecare mesaj pozitiv răspândit este ca o bucăţică de drojdie care face să dospească aluatul relaţiilor umane, ca o sămânţă care va creşte şi va aduce rod îmbelşugat. Acest lucru ne poate aminti în fiecare moment că nu ne putem mulţumi să fim un user în galaxia internetului, ci putem fi un înger care răspândeşte lumină şi care umple viaţa celorlalţi de ceea ce este bun şi frumos.