de pr. Cristian Chinez
Lumea de astăzi tinde să se bazeze în cea mai mare măsură pe trei dimensiuni ale realităţii: materia, energia şi informaţia. Până şi omul este văzut ca un fel de materie prelucrabilă. Iar atunci când mai există şi sursa energetică... (lipsa ei putând reprezenta dezastru cvasitotal)... Rămâne, conform acestei teorii, ca aceea care dispune sau dirijează să fie informaţia. Sau cel care o posedă... Numai că lucrurile nu stau chiar aşa. Şi asta chiar dacă, în sens cibernetic, i se atribuie comunicării atribuţii nelimitate. În special atunci când este înţeleasă ca informatică... Potrivit cu schema: emitentul, cel care recepţionează, codul de semnale şi cheia de interpretare. Dar oare aceasta nu înseamnă reducere clară? La un fel de obiecte... Căci despre obiectivitate cu greu se poate vorbi atâta timp cât cel care stă la butoane urmăreşte interese proprii. Iată de ce subiectivitatea, privită din ambele părţi (emitent şi cel care recepţionează), devine decisivă... În ciuda oricărei intenţii unilaterale de manipulare...
Şi atunci intră în joc feed-back-ul, adică efectul de repercusiune al acţiunii celui care recepţionează asupra emitentului. O reacţie de care trebuie să se ţină cont. Până şi în Biserică, pe lângă predică (cu aspectul ei unidirecţional), există şi cateheza (care nu poate fi redusă la dialog), cu doza ei consistentă de interacţiune...
