de pr. Florin-Petru Sescu

Suntem la începutul unui nou an calendaristic. Am încheiat anul 2021, ne-am făcut bilanţul, am descoperit atât lucrurile bune, cât şi pe cele care ar putea fi îmbunătăţite. De aceea, pornim cu multă încredere şi speranţă în noul an, 2022.

Din punct de vedere al activităţii misionare, trebuie să-i fim recunoscători lui Dumnezeu şi tuturor credincioşilor din Dieceza de Iaşi pentru toate lucrurile frumoase pe care am reuşit să le înfăptuim în anul care s-a încheiat. În primul rând, trebuie să ne bucurăm că avem din nou câte doi misionari în toate cele trei misiuni pe care le susţinem: Djebonoua (Coasta de Fildeş), Maikona (Kenya) şi Almirante (Panama). Pe lângă activitatea de evanghelizare, pe lângă proiectele obişnuite legate de hrană, apă, educaţie şi îngrijirea celor săraci, fiecare misiune a avut parte anul trecut de câteva proiecte mari:

1. Misiunea din Maikona are o fântână cu apă curată forată în inima deşertului şi o nouă sală de clasă;

2. Misiunea din Djebonoua are un spital şi o nouă camionetă;

3. Misiunea Almirante are un al doilea misionar şi o nouă biserică.

Toate acestea ne încurajează şi ne dau speranţă, dar, în acelaşi timp, ne învăluie şi cu un sentiment de tristeţe, pentru că nu reuşim să le mulţumim aşa cum se cuvine preoţilor şi credincioşilor din Dieceza de Iaşi. Nu am reuşit să fim peste tot, pentru că la Centrul Misionar Diecezan suntem încă o echipă mică, însă ne bucurăm de toate proiectele realizate în misiuni.

Acum, la început de an, ne dorim să lărgim orizontul misionar şi să ne gândim la noi toţi. Ca oameni, indiferent de locul în care trăim, fie că suntem în Europa, în Asia, în America, în Oceania sau în Africa, avem o dorinţă comună: toţi ne dorim mai multă linişte şi pace, atât exterioară, cât mai ales interioară.

Poate nu degeaba, noul an se deschide de fiecare dată cu sărbătoarea Sfintei Fecioare Maria, Născătoare de Dumnezeu, şi cu celebrarea Zilei Mondiale a Păcii. Aşadar, în prima zi a anului suntem invitaţi să aduce un omagiu deosebit Mamei lui, rugându-ne pentru pace.

Căutăm pacea, ne dorim pacea, dar ne dăm seama ce presupune ea de puţine ori. Pacea presupune, în primul rând, bunătate. Acea bunătate care vine din inima omului care pune binele aproapelui mai presus de binele propriu. O astfel de persoană este capabilă să fie în pace cu sine însăşi, dar şi cu aproapele. Parfumul cel mai delicat al unei asemenea bunătăţi este cel mai uşor de întâlnit în inima unei mame. De aceea, poate darul acesta al păcii trebuie să-l cerem de la Maria, Mama lui Dumnezeu şi Mama noastră.

La început de an ne dorim şi ne urăm unii altora tot binele din lume, pe toate planurile şi în toate modurile posibile, dar dacă nu vom căuta adevăratul bine, binele tuturor, nu vom reuşi niciodată să găsim pacea. Nu putem fi făuritori de pace dacă alături de noi există oameni care suferă în trup şi suflet şi nimeni nu-i mângâie. Să-i cerem Mariei să ne înveţe ce înseamnă adevărata inimă de mamă în care primează bunătatea.

Prin mijlocirea Mariei, noi, cei de la Centrul Misionar Diecezan de Iaşi, vă dorim şi ne dorim să fim împreună făuritori de pace, adică oameni ai bunătăţii. Un an nou binecuvântat şi plin de pace!