Prelucrare de pr. Felician Tiba
Retrăiesc şi acum cu emoţie momentul când am mers la pregătirea pentru Prima Sfântă Împărtăşanie. Se întâmpla undeva în luna februarie, pentru că la sfârşitul lunii iunie, de regulă în sărbătoarea Sfintei Treimi, era ziua cea mare.
Ne-am prezentat la parohie. Părintele paroh, însoţit de părintele vicar, amândoi îmbrăcaţi în halate albe, cu o seriozitate "serioasă", ne aştepta în prag: "Trebuie să vedem ce ştiţi, să ştim de unde începem sau de unde continuăm, ne-a spus părintele paroh. Ca să-l primim pe Isus, e nevoie de pregătire serioasă şi îndelungă. Trebuie să ştim ce vrem şi pe cine primim, pentru că nu e vorba de o zi sau de o singură dată, ci e pentru întreaga viaţă. Isus vrea să locuiască în inimile voastre pentru totdeauna". Aşadar, pe rând, unul la părintele paroh, altul la părintele vicar, am fost întrebaţi despre ceea ce ştiam, astfel încât să fim puşi în grupa cu cei "avansaţi" sau la "începători".
Evident că am prins un loc în grupa celor "avansaţi". Cu o mamă alături de care recitam în fiecare seară principalele adevăruri de credinţă, crezul, cele zece porunci ale lui Dumnezeu, cele cinci porunci ale Bisericii şi rugăciunile principale, şi cu o bunică foarte credincioasă care ne întreba în fiecare duminică despre ce a vorbit părintele la predică, altfel nu ne dădea ceva dulce, cum să fii la "începători"?!
Nu o spun cu mândrie, dar în câteva zile m-a numit părintele şi catehet, încredinţându-mi pe câţiva dintre colegii de la grupa "începătorilor", colegi de care m-am ocupat cu foarte mare conştiinciozitate.
Şi astăzi, ori de câte ori văd copii care se pregătesc pentru Prima Sfântă Împărtăşanie, încă mai retrăiesc acele momente... (Ciprian)
