• Ne-au scris de sărbători: pr. Dominic Hîrja (Buzău); Congregaţia Inimii Neprihănite (Odorheiu-Secuiesc); fam. Marin Şpam (Baia Mare); fam. Maria Elisabeta Niculescu (Constanţa).

Vă mulţumim pentru felicitările şi gândurile frumoase pe care ni le-aţi trimis!

• Mihai (Săbăoani). "Sunt în vârstă de 80 de ani şi cred că prin anul 1984 mă aflam la Biserica «Sfânta Tereza» din Roman în vizită la pr. Vasile Mărgineanu, un preot greco-catolic, care a lucrat mai mulţi ani la noi în sat. Acolo am întâlnit şi un tânăr din Săbăoani care terminase liceul şi reuşise la seminarul din Iaşi, dar care mai întâi trebuia să facă armata. Venise la pr. Mărgineanu să-i ceară sfatul cum e mai bine să procedeze. Părintele l-a încurajat şi i-a spus că Dumnezeu are planul său şi să aibă încredere. Au trecut anii şi tânărul seminarist a terminat studiile teologice şi a fost sfinţit preot de Sfântul Părinte Ioan Paul al II-lea în anul 1991. Acum este episcop şi mă bucur să-i transmit multă sănătate şi putere de la Domnul. La mulţi ani, Preasfinţite Petru Sescu!"

Vă felicităm pentru memoria cu care sunteţi înzestrat de Dumnezeu şi vă mulţumim pentru urările adresate PS Petru Sescu!

• M. (e-mail). "Sunt mama a trei copii şi am aproximativ 40 de ani. Am fost soră cu voturi simple timp de un an şi apoi mi-am dat seama că Dumnezeu vrea altceva de la mine şi că nu eram făcută pentru mănăstire. Când am decis să părăsesc viaţa de călugăriţă, am zis că nu vreau să mă căsătoresc, ci doar să fiu un pic mai liberă pentru a mă dedica cu totul săracilor şi să le fiu cât mai aproape celor care au nevoie de mine... Prima perioadă de formare, specifică oricărui candidat care intră într-o mănăstire, a fost foarte bogată în diverse cursuri unde am încercat să mă cunosc atât pe plan spiritual, cât şi uman. Le mulţumesc surorilor care s-au străduit şi s-au dăruit pentru formarea mea, pentru că şi-au consumat energia şi răbdarea cu mine. Am avut ocazia să cunosc, poate, o altă lume şi să am o altă viziune despre viaţă... După ce am ieşit, au început frământările cu privire la viaţa mea, dar nu eram disperată, pentru că aveam în spate un bagaj de speranţă şi încredere în Dumnezeu. M-am gândit să merg la o verişoară care locuia aproape la celălalt capăt al ţării. Am sunat-o şi i-am spus că-mi caut de lucru şi eventual să încep o facultate. A fost de acord, iar în următoarea săptămână am şi început să lucrez la o grădiniţă care funcţiona cu program prelungit. Doi ani mai târziu l-am întâlnit pe soţul meu, care, la prima vedere, nu-mi prezenta niciun interes, dar care organizase cu noi, tinerii, un grup de colindători care urma să mergem la mai multe locaţii din oraş printre care un orfelinat şi un cămin de bătrâni. Cred că eram în jur de 30 de tineri şi pe traseu am dat adevărate concerte prin tramvai şi pe străzi. Părintele care ne însoţea a spus: «Vedeţi, şi acesta este un mod de a evangheliza!» La auzul acestor cuvinte m-am simţit foarte bucuroasă şi mulţumită că am putut da mărturie cu viaţa, zâmbetul şi dăruirea mea. Ori de câte ori am ocazia, încerc să fiu un exemplu bun pentru ceilalţi. Aşa îmi educ şi copiii şi încerc să pun în practică tot ceea ce am învăţat de la părinţi, dar mai ales de la surorile din mănăstire: să fiu o persoană deschisă tuturor provocărilor, să nu fiu indiferentă şi să mă las ghidată de Isus, care este forţa noastră. Nu ştiu dacă le-am mulţumit vreodată surorilor care au fost ca nişte mame pentru mine, şi mă rog ca Dumnezeu să le răsplătească pentru statornicia lor. Din prudenţă nu am dat niciun nume, am considerat că e mai bine, dar declar cu toată convingerea că persoanele consacrate sunt o bogăţie pentru Biserică şi le felicit!"

Ne bucurăm şi vă mulţumim că ne-aţi împărtăşit şi nouă trăirile vieţii dv. împreună cu frământările şi bucuriile ei. Mărturia expusă mai sus am păstrat-o intenţionat pentru a fi publicată în acest număr, deoarece în ziua de 2 februarie celebrăm cea de-a XXVI-a Zi Mondială a Persoanelor Consacrate, care a fost instituită de Sfântul Părinte Ioan Paul al II-lea în anul 1997, iar cu această ocazie Sanctitatea Sa a elaborat un document cu titlul "Vita consecrata", iar la numărul 2 găsim: "Rolul jucat de viaţa consacrată în Biserică este atât de important, încât am hotărât să convoc un sinod pentru a-i aprofunda sensul şi perspectivele de viitor, în vederea noului mileniu de acum iminent. Am voit ca, împreună cu Părinţii sinodali, să fie prezente la adunare şi multe persoane consacrate, pentru ca reflecţia comună să beneficieze de contribuţia lor.

Suntem cu toţii conştienţi de bogăţia pe care o constituie pentru comunitatea eclezială darul vieţii consacrate, cu varietatea carismelor şi instituţiilor sale. Împreună aducem mulţumire lui Dumnezeu pentru Ordinele şi Institutele care se dăruiesc contemplaţiei şi operelor de apostolat, pentru Societăţile de viaţă apostolică, pentru Institutele seculare şi pentru alte grupuri de consacraţi, precum şi pentru toţi aceia care, în taina inimii, se dăruiesc lui Dumnezeu printr-o consacrare specială".