de pr. Mihai Galaţanu, capelan sanitar
În drumul său spre Creator, omul întâlneşte un obstacol care îi provoacă amărăciune: suferinţa. Ea există în proximitatea noastră sau în noi, chiar dacă individual suntem bine şi ne bucurăm de viaţă. Deşi trupeşte suntem bine, uneori sufletul ne este în cârje. De aceea, toţi suntem pacienţii lui Dumnezeu, iar cuvântul lui este pansament pentru rănile sufletului nostru.
Isus Cristos, martor suprem al iubirii milostive a Tatălui faţă de cei bolnavi, încredinţează apostolilor misiunea să predice împărăţia lui Dumnezeu şi să-i vindece pe cei bolnavi (cf. Lc 9,2). Creştinii, urmaşii apostolilor, sunt chemaţi să fie martori ai carităţii lui Dumnezeu, care să verse pe rănile bolnavilor uleiul mângâierii şi vinul speranţei: "Fiţi milostivi precum Tatăl vostru este milostiv!" (Lc 6,36). A fi alături de cel care suferă pe un drum al carităţii: tocmai acesta este şi titlul mesajului Sfântului Părinte Papa Francisc pentru a 30-a Zi Mondială a Bolnavului de anul acesta, care se sărbătoreşte la 11 februarie.
Într-o unitate spitalicească, lucrătorul sanitar (indiferent de poziţia ierarhică) şi capelanul sanitar sunt chemaţi într-un mod cu totul deosebit să fie semn al mâinilor milostive ale Tatălui. Cel mai îmbucurător şi înălţător lucru este să vezi cum lucrătorii sanitari sunt conştienţi de importanţa harului lui Dumnezeu în tratarea bolii, pe lângă puterea şi priceperea omenească, solicitând ei înşişi ajutorul spiritual în vindecarea bolnavului. Chiar înainte de sărbători, o doamnă doctor m-a chemat la spital, deoarece o pacientă voia să meargă acasă, deşi infectată cu o formă uşoară de COVID-19, pentru că nu concepea să treacă sărbătorile fără ca ea să se spovedească şi să se împărtăşească. Slujirea lucrătorilor sanitari trebuie să ajungă dincolo de limitele profesiei pentru a deveni o misiune, căci "bolnavul este mult mai important decât boala sa, şi pentru aceasta nicio abordare terapeutică nu poate face abstracţie de ascultarea pacientului, a istoriei sale, a neliniştilor sale, a fricilor sale" (Mesajul pentru Ziua Bolnavului).
Grija bolnavilor revine şi familiei, şi comunităţii credincioşilor. Ea nu este rezervată unui grup privilegiat. Cristos cere acest lucru tuturor discipolilor săi. Există atâţia bolnavi care aşteaptă acasă o vizită. Slujirea mângâierii este misiunea fiecărui botezat, care trebuie să-şi asume cuvântul lui Isus: "Am fost bolnav şi m-aţi vizitat" (Mt 25,26).
Suferinţa şi boala rănesc trupurile celor încercaţi, dar şi inimile rudelor. Experienţele personale au adâncit în memoria mea acest lucru. Un domn disperat, de altă confesiune, sună la numărul de telefon de pe uşa salonului de spital şi mă cheamă pentru a rosti o rugăciune de iertare pentru tatăl său, care murise deja. Din discuţia avută cu el, am înţeles că nevoia lui principală era, de fapt, o persoană cu care să vorbească, cineva care să-l asculte, un umăr pe care să plângă. Având lacrimi în ochi, nu putea vedea nimic clar, nu avea niciun dram de speranţă. Dar, aşa cum spune papa în mesajul pentru Ziua Bolnavului: "Chiar şi atunci când nu este posibilă vindecarea, este mereu posibilă îngrijirea, este mereu posibilă mângâierea, este mereu posibilă manifestarea apropierii, prin care arătăm interes faţă de persoana umană".
Sfânta Fecioară Maria de la Lourdes, tămăduitoarea bolnavilor, să ofere celor în suferinţă şi familiilor lor un înţeles pentru toate, mângâiere şi încredere. Noi toţi să fim bogaţi în milostivire, empatie şi grijă faţă de aproapele, căci viaţa fără iubire este ca boala de Covid: fără gust. Iubirea dă sens vieţii. Sub lupa harului dumnezeiesc, să creştem în apropierea şi în slujirea bolnavilor!
