de pr. Cristian Chinez
Unele persoane, care întâmpină dificultăţi în a se ruga, ca prin minune, o pot face mult mai bine la Crăciun. Cu siguranţă, acest lucru nu se întâmplă datorită inadecvatei - ba chiar uşor blasfemicei - "magii de Crăciun". Aici nu are ce căuta ideea de magie. Poate fi invocată, într-o anumită măsură, nostalgia copilăriei cu perceperile ei sentimentale, proiectate spre un Dumnezeu-prunc, uşor de abordat pe lungimea de undă a duioşiei. Însă, doar atât să fie?
Ludwig Feuerbach susţine că ceea ce revelează esenţa cea mai profundă a religiei este actul cel mai simplu al ei (al religiei), şi anume: rugăciunea. Numai că, aşa cum ne învaţă Sfântul Augustin, rugăciunea este de o complexitate profundă; cuprinde în sine un act numit de el "jertfa dreptăţii", care, la rândul său, însoţeşte funcţia comemorativă a cuvântului, invocarea pentru sine sau pentru ceilalţi, adunarea gândurilor şi reculegerea. La rândul său, Sfântul Toma de Aquino subliniază: "Nu este nevoie să prezentăm rugăciunile noastre lui Dumnezeu pentru a-i arăta lipsurile şi dorinţele noastre, ci pentru a considera noi înşine că, datorită lor, trebuie să recurgem la ajutorul divin". Iar Sfântul Bonaventura spune că rugăciunea cere fervoarea afecţiunii, adunarea gândurilor şi fermitatea aşteptării.
Oare se poate vorbi de atâtea manifestări atunci când te rogi în faţa reprezentării Betleemului? Şi totuşi... Rămâne doza de mister...
