Prelucrare de pr. Felician Tiba
Când era mic, Claudiu a primit o iconiţă cu naşterea Mântuitorului. Era atât de bucuros, că nici noaptea nu se despărţea de ea. O punea când sub pernă, când pe noptieră, când pe capătul patului, că doar nu i-o ia nimeni. O primise de la părintele vicar, pentru că răspunsese bine la o întrebare pe care acesta o pusese la predică.
Într-o dimineaţă, după ce s-a trezit, s-a uitat imediat după iconiţa cu Isus, dar nu a mai găsit-o şi era foarte mâhnit din cauza aceasta. A scotocit tot patul, pe noptieră şi în ea, dar şi pe lângă pat. Iconiţa parcă intrase în pământ. Nu era nicăieri de găsit.
Poate oi fi dat-o eu cuiva, se gândi el! Dar cui să o dea, pentru că ţinea foarte mult la ea şi n-ar fi înstrăinat-o pentru nimic pe lume. A mai căutat-o ce a mai căutat-o şi mai apoi s-a resemnat. O să răspund la altă întrebare şi o să-mi dea părintele alta, şi-a spus el sigur în sine. Şi tot nu rămân fără iconiţă!
De ce era atât de bucuros că o are? Pentru că era prima lui iconiţă color şi de calitate. Mai găsise prin casă şi alte iconiţe, dar erau alb-negru, iar cele color nu erau de calitate. Aceasta era lucioasă, clară şi cu scris auriu. Era ceva într-o limbă pe care nu o înţelegea, dar era frumoasă. Scria: "Gloria in excelsis Deo", iar el era bucuros că o are.
Câteva zile mai târziu avea să o găsească în cartea de rugăciuni a mamei sale. O pusese un frăţior mai mic. A găsit-o pe noptieră şi a pus-o în cartea mamei. Ce bucurie pe chipul lui Claudiu! Îşi regăsise parcă o bucată din sine. Şi apoi, cum să nu fie bucuros când nu erau mulţi cei care aveau astfel de iconiţe. El o avea şi era rodul muncii sale, răsplată pentru răspunsul frumos de la predică.
Şi acum, la distanţă de ani, Claudiu, deşi căsătorit, încă mai are iconiţa color de Crăciun. A înrămat-o şi a agăţat-o cu mândrie deasupra patului matrimonial.
