Pagină realizată de pr. Felician Tiba

M-a fascinat dintotdeauna Sfânta Scriptură şi nu am ezitat să cer lămuriri atunci când ceva nu-mi era clar. Aşa m-am trezit în faţa uşii parohiei pentru a-l întreba pe părintele paroh despre faptele de milostenie trupească, din Evanghelia după Sfântul Matei.

Nu ştiam dacă părintele o să aibă timp pentru mine, dacă o să râdă de preocuparea mea sau dacă o să se arate iritat. După ce i-am făcut cunoscut motivul prezenţei mele la parohie, m-a poftit în biroul parohial, am luat loc şi a început să vorbească...

"Vouă, celor căsătoriţi, ar trebui să vă fie mult mai uşor să înţelegeţi acest text, spunea părintele, pentru că, trăind voi sub acelaşi acoperiş, este inevitabil să nu apară un moment în care să fiţi nevoiţi să trăiţi măcar una dintre faptele de milostenie despre care vorbeşte Isus.

Am fost flămând şi mi-aţi dat să mănânc, a spus Isus. Ori de câte ori soţia pregăteşte de mâncare soţului şi restului familiei, care se presupune că sunt flămânzi, se împlineşte cuvântul lui Isus. Se împlineşte şi atunci când soţul participă la pregătirea hranei, alături de soţie, convins fiind că ajutorul său e de folos în ceea ce priveşte produsul final pe care îl consumă împreună cu soţia şi copiii. Inclusiv copiii sunt parte din această faptă, atunci când spală vasele, când pregătesc masa, fac curat după, ajutându-i astfel pe părinţi.

Am fost însetat şi mi-aţi dat să beau. De câte ori oferă părinţii copiilor apă atunci când sunt mici şi de câte ori oferă copiii apă părinţilor atunci când sunt în vârstă. Să aduci soţului însetat un pahar cu apă atunci când munceşte din greu pentru binele casei sau să oferi soţiei un pahar cu apă atunci când trudeşte din greu să cureţe casa, să spele hainele, să le calce, sunt tot atâtea ocazii de a pune în practică cea de-a doua faptă de milostenie trupească.

Am fost străin şi m-aţi primit. Oare înainte să se întâlnească, să se căsătorească, soţii nu erau doi străini unul pentru celălalt? Făcând loc celuilalt în viaţa proprie, împlinim, de fapt, această faptă de milostenie.

Eram gol şi m-aţi îmbrăcat. Să ai grijă să fie cald iarna, să fie confortul necesar unui trai decent, să cumperi haine copiilor şi să-ţi cumperi cu măsură şi ţie ca părinte, oare nu cumva toate acestea împlinesc cea de-a patra faptă de milostenie?

Am fost bolnav şi m-aţi vizitat. Cine să-ţi stea alături ca soţ atunci când eşti răcit, dacă nu soţia? Sau cine să-ţi stea alături ca soţie, dacă nu soţul? Cine îi îngrijeşte mai bine şi cu mai mare iubire pe copii, dacă nu mama?

Am fost în închisoare şi aţi venit la mine. Cred că prima lecţie pe care trebuie să o înveţe cei doi soţi este iertarea. Sunt atâţia soţi care trăiesc asemenea unor condamnaţi: cer iertare, dar nu li se oferă, oferă iertare, dar nu le este primită.

Şi uite aşa, voi, ca soţi, aveţi ocazia să trăiţi în fiecare zi faptele de milostivire trupească mai mult decât de a le înţelege în profunzime sensul", a terminat părintele discursul său.

M-am gândit atunci că, de fapt, Dumnezeu a fost înţelept atunci când a voit familia şi atunci când Isus a făcut cunoscute aceste fapte. În realitate, ori de câte ori eu vin în întâmpinarea nevoilor soţiei mele sau ea în întâmpinarea nevoilor mele, tot ceea ce fac eu pentru ea sau ea pentru mine, facem în mod reciproc pentru Isus.

Acele cuvinte "mie mi-aţi făcut" (Mt 25,40), în realitate, le împlinim de fiecare dată când noi, ca soţi, ne slujim reciproc. Ce tare! Şi cum să nu ai nevoie de mâncare, de apă, de haine, de un adăpost, de un ceai sau să fii eliberat de povara vreunei greşeli omeneşti?

Am înţeles că, făcând aceste fapte faţă de soţia mea şi ea faţă de mine, de fapt îl slujesc pe Isus din ea, iar ea pe Isus din mine. Ce profund!

Şi pentru că se apropie Crăciunul, vreau să-i fiu şi mai mult alături! (Adrian)