de pr. Cristian Chinez
Trăim într-o lume în care persuasiunea este deteriorată şi distorsionată până la a fi confundată cu manipularea. Iată de ce convingerea care ţine de credinţă poate avea de suferit. Şi totuşi, există suficiente motive pentru a nu le confunda. În special când vine vorba de tezaurul de credinţă. Cel care trebuie transmis cu convingere.
În prima jumătate a secolului al V-lea, Sfântul Vincenţiu de Lerins scria: "În predica sa, Biserica nu face altceva decât să păstreze, să apere şi să transmită doctrina revelată primită de la apostoli". Mai aproape de noi, Conciliul Vatican II: "Sfânta Tradiţie şi Sfânta Scriptură constituie tezaurul unic al cuvântului lui Dumnezeu încredinţat Bisericii; aderând la el, întregul popor sfânt, unit cu păstorii săi, stăruie de-a pururi în învăţătura apostolilor şi în comuniune..."
Şi totuşi, apariţia dogmelor de credinţă nu poate fi interpretată în sens pur formal, ca şi cum conţinutul lor ar fi fost în toate cazurile cunoscut dintotdeauna ca o doctrină revelată, iar Biserica nu ar fi făcut altceva decât să adauge garanţii şi sancţiuni. Naşterea unei noi dogme a fost adesea precedată de o perioadă de nesiguranţă şi perplexitate. Iar atunci când a apărut, nu "s-a adăugat" la altele. A venit ca o completare, o explicare şi o aprofundare. Dar tezaurul credinţei, neschimbat în esenţa sa, a rămas şi rămâne de transmis. Cu persuasiune...
