traducere şi prelucrare de pr. Mihai Pătraşcu
Timpurile de război pot să fie cele în care sfinţenia multor oameni este scoasă la lumină din cuptorul suferinţei. A fost cazul Fericitului Titus Brandsma, ucis într-un lagăr nazist, viitor sfânt al Bisericii Catolice începând din 15 mai, anul acesta. Mai ales în timp de război, aşa cum este cel pe care îl traversăm acum, e nevoie de oameni ai păcii.
Titus Brandsma s-a născut în Olanda, la 23 februarie 1881. Numele său de botez era Anno Sjoerd. Simţea crescând în el vocaţia şi dorea să intre în rândul franciscanilor, dar nu a fost primit din cauza sănătăţii şubrede, care nu i-ar fi permis să suporte duritatea vieţii franciscane. Apoi s-a adresat carmeliţilor, care l-au acceptat. Ca omagiu faţă de tatăl său, a luat prenumele acestuia ca nume de călugăr, Titus.
Părintele Titus era un om blând, atent la interlocutori, capabil de ascultare. Arăta disponibilitate deosebită faţă de studenţi şi era gata mereu să ajute pe oricine avea nevoie.
Începând al Doilea Război Mondial, Biserica olandeză a reacţionat cu fermitate împotriva măsurilor naziste.
În timp ce se întorcea de la Universitate la convent, a fost arestat. Când a fost interogat cu privire la activitatea sa şi la motivele opoziţiei sale faţă de nazism, părintele Titus a redactat nouă pagini de memoriu, care au fost material preţios în cauza de beatificare. Din zilele petrecute la locul detenţiei rămâne o carte despre viaţa Sfintei Tereza a lui Isus şi un jurnal intitulat Celula mea. A scris şi o rugăciune intitulată În faţa imaginii lui Isus.
Ulterior, a fost transferat în lagărul din Kleve (Germania). La 13 iunie a început o călătorie lungă cu trenul, într-un vagon pentru animale, cu mulţi alţi prizonieri, care l-a dus pe părintele Titus prin Köln, Frankfurt şi Nürnberg până în lagărul din Dachau. Construit la începutul anilor '30, acest lagăr de concentrare a găzduit până la sfârşitul războiului cel puţin 110.000 de persoane, dintre care numai 30.000 au ieşit vii. Majoritatea celor închişi se îmbolnăveau din cauza condiţiilor inumane de viaţă şi de muncă. Spitalul lagărului era, de fapt, numai o anticameră a crematoriului.
De la 19 iunie până la 18 iulie 1942, părintele Titus s-a aflat în blocul 28, în care erau adunaţi numeroşi călugări şi preoţi. La 18 iulie, a intrat în spitalul lagărului, numit Revier, şi a rămas acolo până duminică, 26 iulie. În acea zi, la ora 14.00, a fost ucis de o injecţie cu acid fenic. Înainte de a muri, părintele Titus a dăruit asistentei care îl ucidea propriul rozariu, fabricat pentru el de un deţinut. Femeia, o tânără olandeză, pătrunsă de ideologia nazistă, i-a spus că nu ştie să se roage, iar părintele Titus i-a răspuns că, pentru a face aceasta, îi va fi suficient să spună: "Roagă-te pentru noi, păcătoşii". Ea s-a convertit ulterior şi, în timpul procesului pentru beatificare şi canonizare, a adus propria mărturie preţioasă despre ultimele ore de viaţă ale părintelui carmelitan.
Trupul lui Titus Brandsma a fost incinerat în crematoriile din lagărul din Dachau.
Între 11 iulie 2016 şi 12 decembrie 2017 s-a desfăşurat, în Dieceza de Palm Beach, în Florida, investigaţia diecezană cu privire la o minune de vindecare obţinută prin mijlocirea celui care a fost declarat fericit la 3 noiembrie 1985. A fost vorba de vindecarea unui preot din ordinul carmelit, de recidiva unui "melanom metastatic în ganglionii limfatici". Comisia Medicală a recunoscut că acea vindecare a fost rapidă, completă şi durabilă şi nu găseşte explicaţii în cunoştinţele actuale ale medicinii.
Implorăm mijlocirea Fericitului Titus pentru restabilirea păcii în Ucraina şi în lume.
