Paradisul redescoperit

de sr. Iuliana Neculai, NDS

Relatarea patimilor lui Isus din Evanghelia după Ioan (cf. 18,1-19,42) este plină de simbolism şi semnificaţii. Un termen specific pe care Ioan îl foloseşte în anumite puncte-cheie este acela de "grădină".

Într-un mediu arid, aprovizionarea cu apă este prima condiţie cerută pentru ca o grădină să fie udată sau irigată (cf. Is 58,11; Ier 31,12; Sir 24,30 urm.). Adesea este situată într-o vale (cf. Ct 6,2-11) şi în apropierea unui râu. Astfel, grădina Edenului sau Paradisul este udată din belşug de patru râuri, ceea ce face din ea o grădină ideală, "grădina lui Dumnezeu".

În iudaism, sensul religios desemnează atât grădina în care a fost plasat Adam la început, cât şi locul în care vor merge cei drepţi după moarte. Cartea Proverbelor vorbeşte despre pomul cu roadele dreptăţii care dă naştere unui pom al vieţii, aproape ca o amintire sau o prefigurare a vieţii paradisiace (cf. Prov 11,30). Isaia preia trăsăturile tipice ale paradisului primordial pentru a descrie paradisul de la sfârşitul timpului (cf. Is 11,6-9). Prevesteşte, pe lângă banchetul escatologic, dispariţia morţii (cf. Is 25,8), iar Deuteroisaia anunţă mângâierea Sionului (cf. Is 51,3). Pământul pustiu devine ca grădina Eden (cf. Ez 36,35), iar în Ez 31,1-9, descrierea aminteşte de copacii din Eden, din grădina lui Dumnezeu. În cele din urmă, în viziunea viitorului Ierusalim, cu noul Templu, apa ţâşneşte din subsolul Templului, iar torentul devine un mare râu care creşte vegetaţia şi vindecă apele Mării Moarte (cf. Ez 47).

În Noul Testament, Ioan menţionează grădina de "dincolo de torentul Cedron" şi o grădină ca fiind locul unde a fost îngropat Isus Cristos. Isus traversează torentul Cedron, trecând dincolo de el, spre această grădină unde începe pătimirea sa. Or, "dincolo" presupune traversarea torentului pentru a ajunge la acea grădină situată la est de oraş. Intrarea în grădină este rezervată lui Isus şi discipolilor săi şi, când Iuda soseşte cu soldaţii, evanghelistul relatează că Isus a ieşit în întâmpinarea lor. Pe fondul literaturii rabinice, şi pentru Ioan posibilitatea de a intra şi de a rămâne în grădină este apanajul "drepţilor" din evanghelia sa.

În continuarea textului, după arestare (cf. In 18,12) ne îndreptăm spre momentul morţii lui Isus. Evanghelistul evidenţiază că sângele şi apa curg din partea străpunsă a lui Isus (cf. In 19,34). Sângele şi apa înseamnă că Isus este mielul care spală păcatele lumii, iar apa înseamnă că el este izvorul de apă vie care purifică Ierusalimul. Apa este şi un simbol al Duhului. Astfel, tema grădinii este asociată cu tema noii creaţii care provine din sacrificiul lui Isus pe cruce. Isus este răstignit "în mijloc", o expresie care aminteşte de Gen 2,9 unde pomul vieţii a fost plantat în mijlocul grădinii. Isus răstignit este noul pom al vieţii, care îi va hrăni pe cei drepţi.

Părinţii Bisericii au făcut o paralelă între coasta deschisă a lui Isus şi crearea Evei din coasta lui Adam: din partea lui Cristos, noul Adam, se naşte Biserica, noua Evă, hrănită de apa Duhului care lucrează în sacramentele Bisericii. Astfel, la picioarele crucii lui Isus, pomul vieţii, găsim o "femeie" care este şi "mamă", Maria. De asemenea, în grădina de la poalele crucii, ucenicul devine fiu: se realizează noua umanitate, cea a copiilor lui Dumnezeu în Cristos.

Mormântul situat în grădină, semn al morţii, devine în mod neaşteptat semnul vieţii Celui Înviat. Maria din Magdala plânge lângă mormânt până când este chemată de bărbatul pe care ea îl credea a fi doar grădinarul. Dar el este Domnul Înviat (cf. In 20,15). În acest cadru, grădina lui Ioan capătă o şi mai mare însemnătate: ea este acea "grădină a lui Dumnezeu" despre care vorbesc Scripturile. Grădina lui Ioan este grădina vieţii veşnice. Grădina lui Isus înviat este Paradisul redescoperit, în care umanitatea poate intra din nou.

Grădina cu mormântul gol din Ioan permite ucenicilor lui Isus, din toate timpurile, să privească mereu cu speranţă mormântul, contrazicând în mod radical convingerea, mai mult sau mai puţin declarată, care străbate inima fiecărui om, aceea că nu există leac pentru moarte!