Prelucrare de pr. Felician Tiba
De câţiva ani, în parohiile Diecezei de Iaşi, la începutul Postului Mare, se împarte credincioşilor cutia speranţei. Este vorba de o cutiuţă sub formă de casă, cu o gaură cât să intre o monedă; este o iniţiativă a Oficiului pentru Misiuni, cu scopul de a-i ajuta pe misionari în munca lor de răspândire a evangheliei.
Ca mulţi alţii din parohia noastră, am luat şi eu o cutiuţă acasă cu gândul ca din când în când să mai pun câte ceva în ea. Nu eram decis să o umplu, deşi e destul de mică, dar nici n-aş fi dat-o cu nimic. Am luat-o, am dus-o acasă şi am aşezat-o undeva la vedere, că doar or pune şi ai mei în ea, nu doar eu.
În sfârşit, a trecut perioada Postului Mare, a venit sărbătoarea Paştelui, iar după Paşte s-au centralizat aceste căsuţe în cadrul unei ceremonii frumoase în biserică. Am luat-o şi eu pe a mea şi am dus-o la biserică. Să fi fost aproape până la jumătate... Nu era mult, dar spre deosebire de-ale altora nici nu era puţin.
Înainte să o pun în faţa altarului, privind-o pentru ultima dată prin gaura pe care o avea deasupra, am zărit o hârtie albă. "Hm, mi-am zis, ce-o fi cu această hârtie?! Că bancnotă nu e. E prea albă să fie bani". M-am oprit la locul meu în biserică, mi-am permis să lărgesc puţin gaura şi am scos hârtia afară. Era un bileţel! L-am pus discret în buzunar, iar la sfârşitul Liturghiei l-am desfăcut şi l-am citit: "De ce nu te faci tu misionar? De ce trebuie să pui bani în cutiuţă pentru ca alţii să meargă în misiune? Fii tu misionar, de ce nu?" Era scrisul surorii mele mai mari.
Astăzi sunt la seminar şi sper ca, după ce voi deveni preot, să pot merge personal în misiuni... (Cristian)
