Pagină realizată de pr. Felician Tiba

Astăzi l-am întâlnit pentru prima dată pe cel despre care inima îmi spune că "el este"! Băiat manierat, vorbeşte frumos, calm, cu simţul umorului, uşor şaten, cu o faţă puţin alungită, cu păr abundent, cu nişte ochi maronii, gata să-mi stea alături "şi la bine, şi la greu" pentru toată viaţa. Dacă îmi va şi dovedi că mă iubeşte, el e cu adevărat, nu mai aştept pe nimeni. Ceea ce mai trebuie să facă e doar să-mi ceară mâna, în rest...

Încă mai sunt emoţionată. Astăzi m-a cerut în căsătorie! Şi n-a făcut-o aşa..., oricum, ci după multă pregătire. Mi-a povestit mai târziu că a citit "Magazinul bijutierului", o piesă de teatru, o dramă scrisă de Sfântul Ioan Paul al II-lea. "Vrei să pornim împreună pe drumul vieţii?", aşa mi-a spus. Nu m-a întrebat dacă vreau să fiu soţia lui, ci dacă vreau să pornim împreună pe acelaşi drum. Sigur s-a inspirat el din piesa de teatru, dar n-o să-i spun că ştiu de unde. Important e că, aşa cum în piesa de teatru Tereza a mers şi şi-a cumpărat pantofi cu toc pentru a fi la aceeaşi înălţime cu Andrei atunci când îi dă răspunsul afirmativ, la fel am procedat şi eu. Doar că eu am urcat pe o treaptă a unui magazin. Şi trebuie să o spun, merita tot acest efort!

În sfârşit, ziua nunţii! Iată-mă mireasă, în faţa altarului, cu rochia albă şi cu voalul alb cu fir argintat pe margine ca pe vremuri, emoţionată, cu ritualul sacramentului Căsătoriei învăţat pe de rost, sunt gata să-l privesc în ochi şi să-i spun: "Îţi mulţumesc că m-ai ales! Eu nu te-am căutat, dar ştiu că tu m-ai căutat. Eu nu ţi-am spus că eşti frumos, dar tu, de când m-ai întâlnit prima dată, nu ai încetat să-mi spui că sunt cea mai frumoasă. Nu ţi-am promis niciodată că te voi face fericit, dar tu mi-ai dovedit aceasta încă de la începutul prieteniei noastre".

Oameni la casa noastră..., cu ani de experienţă, cu trei copii mari, fiecare la şcoală, cu rezultate bune, mândri că îi avem, mândri că ne au. Cât de repede trec anii! Dacă mă uit în urmă, ceea ce pot să spun e că a fost frumos. Nu a fost uşor, dar a fost frumos! Trei copii, rod al iubirii noastre, o casă, o maşină, fiecare cu un loc de muncă fix, bazat nu pe linguşeală, ci pe meritocraţie, iată-ne cu jurnalul la părintele. Au trecut douăzeci şi cinci de ani de la acea primă întâlnire, de la prima zi despre care am scris în el. Şi nu e un singur volum, ci şase. Toate scrise cu migală, cu răbdare şi cu realism. Nimic din el nu este exagerare şi nimic nu este diminuat. Am scris exact ceea ce am trăit şi ceea ce am trăit am scris.

Astăzi am fost cu jurnalul la părintele şi l-am rugat să ni-l binecuvânteze. Duminică vom sărbători cei douăzeci şi cinci de ani de căsătorie, dar, pentru că este înainte de sărbătoarea Învierii, vom lăsa pentru prima duminică după Paşti.

Duminică, ziua de Paşti. După patruzeci de zile de post, iată-ne în ziua Învierii! Pe parcursul acestui timp de post am decis să fim mult mai atenţi unul cu celălalt. Ba mai mult, ne-am hotărât să nu ne vorbim urât, să nu vorbim cu glasul ridicat, să ne spunem deschis tot ceea ce credem că nu funcţionează. Şi am mai decis ceva: să participăm la Calea sfintei cruci, o devoţiune dragă nouă, pentru că sintetizează în ea tot ceea ce înseamnă viaţa noastră.

Simt că sunt obosită. Tocmai ce ne-am întors de la restaurant, unde am sărbătorit anii de căsătorie. Aşa cum au trecut douăzeci şi cinci, avem speranţa că vor mai trece alţi douăzeci şi cinci şi apoi cât o să mai vrea Dumnezeu. Mulţumesc tuturor celor care ne-au înconjurat cu dragostea şi cu prezenţa lor!

Copilul cel mai mare s-a dus la casa lui. S-a căsătorit! A fost o nuntă atât de frumoasă, cu o celebrare a Liturghiei şi a Căsătoriei atât de frumoase, încât mi-am amintit de nunta noastră. Cum trece timpul... Doar acest jurnal ne mai aminteşte că nu a trecut în zadar, că fiecare cuvânt, fiecare literă înseamnă viaţa noastră de soţi, viaţa de familie, exact aşa cum a voit-o Dumnezeu.

"Vrei să pornim împreună pe drumul vieţii?", exact aşa mi-a spus când m-a cerut, iar eu, fără prea multă ezitare, am acceptat. Astăzi pot să spun că am fost cu adevărat împreună... (Emilia)