de pr. Florin-Petru Sescu
Iată-ne ajunşi din nou în luna octombrie, o lună într-adevăr deosebită, în care Biserica Universală este invitată să-şi concentreze atenţia asupra a două lucruri, aparent diferite, dar fundamental legate între ele: Sfântul Rozariu, rugăciunea mariană care îşi propune să mediteze misterele mântuirii, şi latura misionară, activitatea concretă prin care misterele mântuirii sunt făcute cunoscute întregii lumi, iar valorile creştine pătrund toate sectoarele vieţii.
În mesajul pentru Ziua Mondială a Misiunilor de anul acesta, care se celebrează la 24 octombrie, Sfântul Părinte ne invită să fim misionari, nu ca rezultat al unui "raţionament sau al unui calcul", ci ca "reflexie a recunoştinţei", pentru că acela care l-a întâlnit pe Cristos nu poate să nu vorbească despre el. Folosindu-se de cuvintele din Faptele Apostolilor, el spune: "Nu puteam să nu vorbim despre ceea ce am văzut şi am auzit" (Fap 4,30).
Cum am putea înţelege mai bine invitaţia Papei Francisc? Îmi vine în minte povestea părintelui Alfeo Emaldi, misionar în China, între anii 1926 şi 1951. Născut în anul 1902 în localitatea italiană Lugo di Romagna, a intrat în seminar încă din şcoala gimnazială şi a simţit repede că este chemat să fie misionar. După noviciat şi finalizarea studiilor, este trimis în China. Aici învaţă cu uşurinţă limba şi cultura, începându-şi cu entuziasm şi determinare activitatea misionară. Pentru că a reuşit să convertească foarte mulţi oameni - numai în anul 1949 au fost numărate peste 1700 de convertiri - Partidul Comunist Chinez l-a pus sub urmărire şi l-a arestat în luna noiembrie 1951. Supus la multe torturi, a fost obligat să-şi denunţe colaboratorii şi să spună tot ceea ce a auzit la spovadă. Într-o seară, de teamă că nu ar mai putea rezista torturilor şi că ar putea face rău cuiva prin denunţ, şi-a crestat limba pentru a nu mai putea vorbi. Torţionarii săi, văzându-i curajul, i-au dat drumul, dar l-au obligat să părăsească ţara. Ajuns în Italia, a crezut că activitatea sa misionară s-a încheiat, dar nu a fost aşa. Exemplul şi cuvintele sale aveau să însufleţească mulţi tineri să se pună în slujba evangheliei. Iată ce le spunea: "Mi-am tăiat limba pentru a nu-l trăda pe Cristos. Trebuia să fiu mut, însă şi astăzi dau mărturie despre el. Dragii mei, lumea nu poate continua fără Dumnezeu, de aceea trebuie să vorbim despre el, cu sau fără a folosi limba". Părintele Alfeo, care a trecut la Domnul în anul 1976, prin cuvintele şi exemplul său, a continuat să fie misionar chiar în ţara sa natală.
A fi misionar, a da mărturie despre credinţă nu înseamnă a te folosi doar de cuvinte, ci a te folosi cu precădere de fapte. Iar Sfântul Părinte spunea, în mesajul său de anul acesta, că mărturia misionară trebuie să fie caracterizată de "compasiune"; compasiune ce îi are în vedere pe cei marginalizaţi, pe cei săraci - sufleteşte sau trupeşte - şi care devine "sacrament al apropierii lui Dumnezeu, care nu abandonează pe nimeni pe marginea drumului". În lumea de astăzi, spunea Papa Francisc, "este nevoie urgentă de misionari plini de speranţă", care trec dincolo de "vremurile dificile" şi dau mărturie despre Dumnezeu.
În viaţa noastră de creştini există un moment în care suntem chemaţi de Cristos, iar imediat după ne simţim împinşi, trimişi să-l vestim lumii întregi. Acest impuls, acest "foc arzător" care ne mistuie pe interior, nu este o consecinţă a logicii, ci a sentimentului de recunoştinţă faţă de Dumnezeu care ne iubeşte, ne iartă şi ne însoţeşte. Cel care îl are aproape pe Dumnezeu simte nevoia de a împărtăşi tuturor experienţa sa de viaţă.
