Toţi oamenii au un loc special în inima lui Dumnezeu
de Ana Dura
Încă de la crearea lumii, Dumnezeu a dorit ca omul să nu fie singur, pentru ca în călătoria lui pe acest Pământ să nu simtă absenţa prezenţei sale.
În planul său de iubire nu au existat singurătate, tristeţe, nelinişte sau nesiguranţă. Pentru a putea deveni ceea ce Tatăl a dorit pentru noi, trebuie să ne înconjurăm de oameni care să ne dăruiască măcar o fărâmă din iubirea sa. Prin modul lor de a fi şi de a se comporta, oamenii pot fi o reflexie a iubirii şi a păcii divine şi pot fi o sursă importantă de lumină şi seninătate. Fără astfel de oameni riscăm să ne pierdem şi să ne lăsăm doborâţi de problemele şi momentele dificile ale vieţii. Însă uneori, chiar dacă în universul nostru exterior există persoane dragi care să ne ajute în nevoi, nu suntem capabili, la nivel psihic, să recunoaştem frumuseţea şi vecinătatea acestora.
Trăim în singurătate şi durere, având convingerea că nu suntem demni de iubire şi prietenie. Diverse situaţii mai puţin fericite ne determină să ne izolăm, rămânând departe de bucuria comuniunii cu ceilalţi. Indiferent că e vorba de diverse încercări sau de un program de muncă exagerat de încărcat, tot ceea ce ne ţine departe de oameni ne ţine departe de Dumnezeu şi ne conduce cu paşi siguri spre depresie.
Viteza acestui secol ne îndeamnă să facem cât mai multe lucruri, cât mai repede. Cu gândul la tot ce avem de îndeplinit într-o zi, muncim până seara târziu şi uităm, uneori, de pauza de masă, de prieteni, de familie... Investim energia noastră în muncă şi nu mai avem timp să descoperim frumosul din jurul nostru. Suprasolicitarea ne anulează din punct de vedere social şi spiritual şi ne poate face să uităm scopul pentru care am fost creaţi. De aceea, să ne rugăm în această lună pentru toţi aceia care nu mai găsesc calea şi curajul de a fi imagini vii ale iubirii lui Dumnezeu. Ne rugăm pentru toţi cei care suferă de singurătate şi pentru cei pentru care munca reprezintă idolul care îi ţine departe de bucuria adevărată.
