de pr. Laurenţiu Dăncuţă
Una dintre bucuriile pe care ni le facem unii altora este împlinirea promisiunilor. Este un mare dar să fii om de cuvânt, să împlineşti ceea ce ai promis.
Sunt impresionante legăturile generate de împlinirea promisiunilor: prietenie, încredere, stabilitate. Împlinirea cuvântului dat este semnul maturităţii personale şi al responsabilităţii comunitare.
Însă astăzi trăim o criză a promisiunilor împlinite: oamenii nu mai respectă cuvântul dat. Această criză a generat o lipsă de încredere în oameni şi în instituţii. Să-ţi dai cuvântul sau să faci un jurământ era cândva ceva sacru: mai bine mureai decât să nu respecţi promisiunea. Astăzi? Ce se întâmplă cu jurămintele? Ce se întâmplă cu ceea ce promitem oamenilor şi lui Dumnezeu?
Trebuie să soluţionăm această criză a încrederii împlinindu-ne toate promisiunile. Avem multe motive să fim oameni de cuvânt. Împlinirea promisiunilor stă la baza realizării autentice a vieţii şi a relaţiilor noastre. Respectarea promisiunilor, sinceritatea jurământului şi împlinirea cu fidelitate a cuvântului dat construiesc şi consolidează persoana umană, familia, comunitatea, ordinea socială, dreptatea, întreaga societate.
Raportat la timp, cuvântul dat are valoare tridimensională: deşi orice cuvânt rostit devine imediat trecut, împlinirea sau neîmplinirea lui în prezent are consecinţe până şi asupra celui mai îndepărtat viitor. Să nu ne amăgim: trecerea timpului nu rezolvă problema cuvântului dat fără împlinirea lui.
Să învăţăm de la Dumnezeu. Spunea Dietrich Bonhoeffer: "Dumnezeu ne este Tată nu pentru că împlineşte toate dorinţele noastre, ci pentru că îşi ţine toate promisiunile". Tot ceea ce Dumnezeu ne-a promis a împlinit în Isus Cristos: săracilor li se vesteşte evanghelia, cei cu inima zdrobită sunt vindecaţi, cei orbi văd, cei asupriţi primesc libertatea (cf. Lc 4,14-22). Să ne întipărim acest adevăr în inimă şi să urmăm exemplul Domnului.
Să ne facem o regulă de viaţă din respectarea cuvântului dat. Nicio legătură creată în această viaţă nu va rezista dacă nu se bazează pe adevăr şi pe împlinirea promisiunilor făcute. Doar fiind oameni de cuvânt şi ucenicii Cuvântului vom ajunge să cunoaştem "ceea ce ochiul nu a văzut, urechea nu a auzit, ceea ce la inima omului nu a ajuns": fericirea veşnică (1Cor 2,9).
Să ne rugăm zilnic cu psalmistul: "Ce-i voi da în schimb Domnului pentru tot binele pe care mi l-a făcut? Voi lua potirul mântuirii şi voi invoca numele Domnului. Voi împlini promisiunile făcute Domnului de faţă cu tot poporul său" (Ps 116,12-14).
