de pr. Petru-Sebastian Tamaş
Sute de creştini botezaţi catolic îmbracă în Dieceza de Iaşi haina de educator, învăţător sau profesor. De asumarea acestei identităţi depinde cum va arăta societatea de mâine.
Haina de profesor catolic purtată la catedră, în mijlocul elevilor/studenţilor, dar şi al colegilor de cancelarie, în toate anotimpurile ideologice pe care le traversăm, are nuanţe şi asumări diferite. Uneori această haină este strălucitoare, iar atunci o purtăm cu mândrie. Se întâmplă aceasta când suntem asociaţi de ceilalţi tradiţiei culturale care a stat la baza civilizaţiei europene, când este apreciată calitatea morală a unor membri ai comunităţii noastre confesionale, când ceilalţi descoperă frumuseţea catedralelor şi mănăstirilor occidentale etc. Un profesor catolic ştie că cea mai importantă moştenire culturală a creştinismului este civilizaţia iubirii, iar fără ea celelalte nu sunt decât efigii ale trecutului. Un profesor catolic nu se mulţumeşte să admire liderii morali ai trecutului, el ştie că spre el se îndreaptă privirea a generaţii întregi de elevi care-şi caută reperele morale. Un profesor catolic ştie că frumoasele edificii religioase de piatră sunt simple muzee reci dacă nu sunt însufleţite de credinţa oamenilor de astăzi.
Alteori însă, această haină de profesor catolic, purtată în cancelarie, în sălile de curs şi în spaţiul public, are nuanţe gri, e deranjantă, fiind ţinta deversării multor mizerii. Se întâmplă aceasta când ceilalţi aduc în memoria noastră momente triste din istoria Bisericii, când ni se aruncă în faţă păcatele unor reprezentanţi ai Bisericii din trecut şi de astăzi, când orientări ideologice în vogă vin în contradicţie cu morala creştină, când noi înşine trecem prin momente de întuneric spiritual. Un profesor catolic ştie că momentele triste din istoria Bisericii nu sunt decât nişte paragrafe în marele volum al istoriei, în care Biserica a fost protagonista dezvoltării ştiinţifice, culturale şi economice. Un profesor catolic ştie că misiunea Bisericii este cu adevărat sfântă, că cei mai mulţi membri ai Bisericii tind spre sfinţenie, că în Biserică s-au născut oameni de înaltă calitate morală. Un profesor catolic ştie că ideologiile vin şi trec, dar singurul care rămâne este Dumnezeu. Un profesor catolic ştie că şi cele mai mari încercări ale vieţii, în lumina credinţei, devin oportunităţi de a crede, a spera şi a iubi.
Cum ai putea tu, profesor catolic, să îţi împlineşti menirea în acest areopag în care întâlneşti persoane din medii culturale diferite, cu raportări diferite la realităţile sacre, cu viziuni diferite despre Dumnezeu, Biserică şi viaţă?
Asumând haina de intelectual creştin. Libertatea de exprimare şi opinie, invocată adesea, îţi dă dreptul să mărturiseşti public credinţa ta. Nici nu-ţi imaginezi câţi privesc la tine şi te admiră în tăcere. Atunci tu semeni ceva în inima tinerilor, chiar dacă cei mai mulţi nu te urmează. La fel a fost şi la începutul Bisericii. Puţini îi urmau pe apostoli, dar datorită acestor puţini credinţa a ajuns la noi, iar noi cunoaştem astăzi adevărul despre Dumnezeu. La începutul Bisericii, oamenii loveau cu pietre în apostoli. Astăzi pot lovi în tine prin comentarii jignitoare. Dar ce sunt acestea pe lângă cele suferite de Isus?
Cunoscând bine credinţa ta. Studiază despre credinţa ta, aprofundeaz-o aşa cum aprofundezi domeniul pe care îl predai! Citeşte Catehismul Bisericii Catolice, citeşte marea tradiţie a intelectualilor catolici şi vei descoperi că, fără Dumnezeu care a pus totul în existenţă, nu am avea nicio ştiinţă.
Fiind un model de umanitate. Elevii te urmează uneori aproape orbeşte. Asumă-ţi valorile religioase, încercând să-l imiţi pe Isus, şi vei deveni model de umanitate pentru elevii şi studenţii tăi.
