de Ioana Lupeş
Cu toţii ştim ce este păcatul şi care sunt modurile prin care putem păcătui: cu gândul, cuvântul, fapta şi omisiunea. Fiecare dintre noi, în sinea noastră, recunoaştem că suntem păcătoşi, că păcatele sunt apăsătoare şi parcă ne iau din libertate.
Domnul vrea însă ca noi să mergem la el şi să-i cerem iertare, vrea să găsească în noi acea autentică părere de rău şi dorinţa de a fi ajutaţi pentru a scăpa de lanţurile păcatului.
Uneori însă, din cauza ruşinii, nu mai avem curajul de a ne mărturisi păcatele. Intervine apoi şi teama: ne este teamă că Dumnezeu nu ne va ierta, că ne va mustra, că ne va cere socoteală şi chiar ne va pedepsi. Dar Dumnezeu ne este Tată, şi un tată adevărat ştie care sunt instrumentele cu ajutorul cărora va veni în întâmpinarea copiilor săi. Aşa că el intervine cu blândeţe şi încearcă să pătrundă prin încredere în sufletul nostru.
Între cele şapte sacramente, un loc special în ochii lui Dumnezeu îl ocupă sacramentul Spovezii, pentru că omul alege singur să trăiască misterul iubirii şi al iertării necondiţionate. El merge acolo, se aşază înaintea lui Dumnezeu şi spune: "Da, Doamne, am greşit în faţa ta, am încălcat cuvântul tău şi nu mă consider vrednic de iubirea ta necondiţionată..." Şi totuşi, fie că este vorba despre un păcat pe care îl facem de nenumărate ori, fie că este vorba despre un păcat de moarte, Dumnezeu ne iartă. El nu are nevoie de demonstraţii, el vrea ca noi să mergem în faţa lui şi să ne recunoaştem vina. Să nu uităm că Isus, în ultimele clipe ale vieţii sale, i-a spus unui tâlhar, care abia atunci l-a recunoscut şi şi-a mărturisit vina, că va fi cu el în rai. Altfel spus, Isus l-a iertat în ultima clipă. Iată că Domnul ne aşteaptă oricând să mergem la el şi să cerem iertare pentru păcatele noastre, cu încredere, căci, odată ce ne propunem aceasta, Domnul ne va ierta.
"Eu ţi-am făcut cunoscut păcatul meu, nu ţi-am ascuns fărădelegea mea. Am zis: «Voi mărturisi Domnului fărădelegile mele». Şi tu ai iertat vinovăţia păcatului meu" (Ps 32).
