de pr. Iosif Dorcu
În partea de vest a Austriei, în Dieceza de Feldkirch, pe colina Liebfrauenberg domină semeţ sanctuarul "Vizita Sfintei Fecioare Maria" Rankweil.
Pare ca o fortăreaţă pe vârf de deal, iar de pe balcoanele circulare laterale se poate vedea o minunată panoramă asupra văii fluviului Rin. Deoarece colina Liebfrauenberg are o înălţime de aproape 70 m faţă de nivelul localităţii, sanctuarul poate fi observat de la mare distanţă. Rankweil este cunoscut şi ca popas în drumul spre Santiago de Compostela, pe traseul ce pornea de la Budapesta (nr. 4).
Prima consemnare istorică a sanctuarului ar fi la începutul Evului Mediu, în jurul anului 700, când se vorbeşte despre o biserică fortificată, cu ziduri împrejmuitoare şi cimitir. Începând cu secolul al IX-lea devine biserică parohială.
În timpul primului război de la Zürich (1440-1446) biserica a fost avariată din cauza unui incendiu, dar a fost un motiv pentru a o mări şi pentru a-I întări zidurile. Prin ziduri sunt multe creneluri, orificii pentru a putea arunca săgeţi spre duşmanul din vale.
În anii 1657-1658, un mare artist specialist în arta barocă, Michael Beer, a construit în partea stângă a bisericii o vestită "Capela Loreto" (în Austria există azi 26 de asemenea capele). Intrând în sanctuar, care pare simplu la prima vedere, privirea este atrasă de frumuseţea capelei. Tot el a construit în imediata apropiere a bisericii şi un turn de apărare în formă de bastion, cu şase ferestre sub acoperiş, având şi rol de clopotniţă, chiar dacă biserica are turnul ei clasic.
Un pelerin care ajunge aici poate admira trei obiective foarte interesante, de mare valoare istorică şi religioasă.
Mai întâi, este "Capela Loreto", supranumită şi "Capela Harurilor", deoarece aici este amplasată o statuie a Fecioarei Maria, considerată miraculoasă. Este o sculptură în lemn de tei, realizată de Hans Rueland aus Opfenbach, şi datează din jurul anului 1480. Imaginea excepţional de frumoasă a Fecioarei cu Pruncul în braţe este amplasată în altarul aurit ornat în stil rococo, realizat în anul 1757, când a fost renovată capela.
Al doilea obiectiv important este un crucifix de mari dimensiuni, numit şi "Crucea miraculoasă". Probabil a fost adus de la Chur de către preotul Walter von Reutlingen când a fost numit paroh la Rankweil. Realizat din lemn de zadă, este foarte preţios datorită istoriei sale multiseculare. În anul 1723, s-a decis acoperirea crucii de lemn cu aramă, probabil pentru a o proteja, însă, în anul 1780, un bijutier din Feldkirch a schimbat în secret arama cu argint. A folosit toate obiectele de argint oferite de pelerini, mai ales că acestea erau în pericol de a fi confiscate de reprezentanţii guvernului de la Viena. Crucea are o înălţime de 131 cm şi cântăreşte aproximativ 36 kg.
Importantă mai este Capela "Sfântului Fridolin", care a fost construită în secolul al XX-lea. Aici se păstrează o placă de marmură cu urmele, amprentele genunchilor acestui sfânt. Se spune că într-o zi, fiind foarte abătut şi trist, a îngenuncheat pe această placă şi a rămas încrustată urma genunchilor săi. Toţi pelerinii care vin aici îngenunchează şi se roagă pe aceste amprente cerând vindecarea de reumatism sau de alte dureri.
Sanctuarul a fost ridicat la rangul de basilica minor de către Papa Ioan Paul al II-lea în anul 1985.
Anul 2008 a fost un an cu mari celebrări jubiliare, pentru că se împlineau 500 de ani de la edificarea bazilicii, 350 de ani de la construirea Capelei Loreto, a Capelei Harurilor, şi 250 de ani de la inaugurarea altarului principal al Maicii Domnului. Motoul acestor celebrări a fost: "Fă-mi cunoscute căile tale".