de pr. Mihai Pătraşcu
Galeria sfinţilor în Biserica Catolică este în continuă creştere, căci sfinţii se inspiră unii pe alţii şi împreună se străduiesc să imite viaţa Mântuitorului, precum şi îndemnul lui de a trăi pentru împărăţia lui Dumnezeu. Sfânta, a cărei biografie este redată sumar pe această pagină, a fost canonizată de curând, la 24 aprilie. A fost lipsită de vedere, însă, în ciuda acestei deficienţe fizice şi a multor adversităţi, a realizat atât de multe.
Margareta din Citta di Castello s-a născut în jurul anului 1287 în târgul fortificat Metola (Italia), într-o familie din mica nobilime. Născută oarbă şi diformă, a fost închisă de tatăl său într-o chilie mică făcută în spatele bisericii de la castel în aşa fel încât să rămână ascunsă de ochii lumii. La vârsta de cinci ani a fost dusă de părinţi la Citta di Castello, în Biserica "Sfântul Francisc", la mormântul unui frate franciscan laic, Giacomo de Citta di Castello, mort în 1292 în faimă de sfinţenie, în speranţa de a obţine minunea vederii pentru fiică. Însă minunea aşteptată nu a avut loc, de aceea părinţii au decis s-o abandoneze definitiv şi s-o încredinţeze solidarităţii locuitorilor din Citta di Castello.
Copila a trăit pentru câtva timp cerşind pe străzile oraşului, înainte de a fi primită de câteva călugăriţe din comunitatea mică "Sfânta Margareta". Conduita sa de viaţă mortificată şi avertismentele sale au provocat invidia călugăriţelor, care, după un scurt timp, i-au spus să plece din mijlocul lor. Copila a fost salvată de un cuplu de părinţi creştini evlavioşi, care au primit-o, alături de cei doi copii pe care-i aveau deja, rezervându-i o cămăruţă în partea de sus a propriei case, ca să se poată dedica în mod liber rugăciunii, contemplaţiei şi practicilor penitenţiale. La rândul său, Margareta a pus la dispoziţia familiei darurile sale spirituale şi intelectuale, dedicându-se educaţiei creştine a copiilor. În pofida orbirii sale, desfăşura opere de caritate şi îi vizita pe deţinuţi şi bolnavi. Cu timpul, i s-au atribuit semne miraculoase, minuni şi vindecări extraordinare şi alte fenomene mistice.
Margareta a făcut parte din Ordinul Călugăriţelor Dominicane, numite mai târziu terţiare seculare ale Sfântului Dominic. S-a dedicat rugăciunii asidue, spovezii zilnice, împărtăşaniei frecvente, meditării constante a misterului Întrupării. A murit la 13 aprilie 1320.
Trăirea virtuoasă a sfintei se caracterizează mai ales prin abandonarea încrezătoare în mâinile Providenţei, ca participare bucuroasă la misterul crucii, mai ales în condiţia sa de infirmă, refuzată şi marginalizată. Această conformare iubitoare la Cristos era însoţită de experienţe mistice intense. I-au fost atribuite şi vindecări miraculoase, şi acest lucru a făcut din ea un punct de referinţă pentru mulţi. În pofida dizabilităţii sale, determinată de caritate, a instruit copiii cuplului care a primit-o în casă; a fost naşă şi a contribuit la formarea creştină a unei nepoate a părinţilor săi adoptivi; a orientat vocaţia unei tinere, invitând-o pe ea şi pe mama ei să îmbrace veşmântul călugăresc; a încercat să readucă prin dulci avertizări călugăriţele dintr-o mănăstire la o ascultare perfectă.
Margareta este un exemplu de femeie evanghelică care şi-a format o profundă şi ferventă experienţă de viaţă de unire cu Domnul. Infirmitatea n-a împiedicat-o să trăiască o excepţională şi rodnică maternitate spirituală, care aminteşte şi astăzi importanţa îngrijirii celorlalţi. În afară de aceasta, ea poate să fie o puternică referinţă de speranţă pentru orice situaţie de marginalizare şi suferinţă.
