de pr. Iulian Faraoanu
Cartea Apocalipsului a căpătat eticheta de scriere despre catastrofe, războaie şi sfârşitul lumii. La o privire mai atentă însă, Apocalipsul se arată a fi o operă despre speranţă şi fericire.
Apocalipsul lui Ioan prezintă situaţia de criză în care se aflau creştinii din Asia Mică în secolul I î.C. În mesajele adresate celor şapte Biserici din jurul Efesului (Ap 2-3), autorul realizează o diagnoză a vieţii comunităţilor creştine şi invită la remediere, având ca punct de plecare ascultarea inspiraţiilor Duhului şi fidelitatea faţă de Cristos şi cuvântul său. Existau două mari provocări cu care se confruntau Bisericile Asiei Mici. Primul pericol era idolatria larg răspândită. De fapt, Ioan prezintă de-a lungul cărţii două intervenţii divine împotriva idolatriei tradiţionale (Ap 8-9) şi împotriva idolatriei imperiale (Ap 13-16). Cele două acţiuni se exprimă prin flageluri sau plăgi inspirate din cartea Exodului. După cele două serii de şapte flageluri puse în act de îngeri, rezultatul este unul neaşteptat: "Oamenii nu s-au convertit de la faptele mâinilor lor: nu au încetat să adore demonii şi idolii...." (Ap 9,20).
Al doilea pericol care îi pândea pe membrii Bisericilor era ispita cedării în faţa prigoanei. În anul 64 d.C., temutul împărat Nero îi persecutase pe creştinii din Roma. De asemenea, au fost episoade de persecuţie şi în alte locuri din imperiu. Se vorbeşte mai apoi în carte despre martirii care au fost ucişi pentru cauza evangheliei. Apocalipsul însuşi a fost folosit în diferite epoci drept manual de martiriu. Îndemnul lui Ioan pentru creştinii din Asia Mică viza rezistenţa şi fidelitatea. Dumnezeu, chiar dacă aparent întârzie, va face dreptate aleşilor săi. Alături de aceste două pericole, mai exista o provocare constantă: tendinţa de adaptare la mentalitatea şi stilul de viaţă ale societăţii. Ioan este adeptul radicalismului şi refuză orice compromis cu moda şi stilul de viaţă ale epocii.
Criza şi tensiunile pot fi depăşite. Strategia lui Ioan are în vedere, în primul rând, avertizarea de a nu se alia cu forţele răului. Aceste forţe sunt extraordinar de negative, fiind conduse de o triadă malefică formată din Balaur, Fiara care vine de pe mare şi Fiara de pe uscat. Deşi ofertele din partea Triadei răului sunt tentante, deşi pare că succesul este asigurat prin colaborarea cu elementele lumeşti, Ioan atrage atenţia asupra promisiunilor iluzorii şi a consecinţelor ce puteau deriva din pactul cu mondenitatea. A doua strategie utilizată este de factură pozitivă şi priveşte invitaţiile insistente la alierea cu forţele binelui. Creştinul trebuie să fie de partea lui Cristos, să facă parte din numărul celor 144.000 de aleşi care nu s-au contaminat cu idolatria. Recompensele unei asemenea alegeri depăşesc orice speranţă. La finalul fiecărei scrisori din Ap 2-3 sunt prezentate răsplăţile celor care vor învinge împreună cu Mielul. Ultimele capitole din carte descriu în culori deosebit de atrăgătoare Ierusalimul cel nou care coboară din cer, de la Dumnezeu. Este vorba de o cetate absolut sigură, perfectă şi plină de tot ceea ce este mai frumos şi preţios.
Contextul social, istoric şi religios al Apocalipsului nu este prea diferit de lumea în care trăim. Şi astăzi provocarea adresată creştinilor este idolatria, prezentă într-o varietate de forme. O altă tentaţie care se repetă este dorinţa de conformare la stilul de viaţă propus de societate. Glasul lui Ioan se aude şi astăzi. Nu vă conformaţi la curentele de gândire şi trăire la modă! Dar mai ales se aude vocea: "Fiţi credincioşi până la capăt şi veţi primi recompensa noului Eden!"
